Oferta pentru calatoriile cu trenul spre Venetia
CFR Calatori are, in perioada 7 ianuarie-14 martie 2008, oferte promotionale pentru calatoriile facute in grupuri de pana la cinci persoane, care vor sa ajunga la Venetia, pretul unui drum fiind cuprins intre 65 si 105 euro.
Potrivit unui comunicat de joi al Ministerului Transporturilor, in perioada respectiva, pe relatia Bucuresti Nord – Venetia St. Lucia se introduce o noua oferta tarifara promotionala denumita „Friend & More”. Pretul unei calatorii pana la Venetia va costa pana la 105 euro.
Oferta se adreseaza clientilor care calatoresc in minigrup, de doua-cinci persoane. Biletul poate fi cumparat cu trei zile inainte de plecarea trenului si intr-un numar limitat de locuri (doua compartimente in vagonul de dormit cu circulatie permanenta si doua compartimente in vagonul de clasa.
Reducerea tarifara accordata este de 50% din tariful de transport pentru fiecare calator din minigrup, fata de tariful integral pentru un calator adult. Pentru utilizarea locurilor in vagoanele de dormit, calatorii trebuie sa achite integral suplimentul de pat.
Potrivit sursei citate, oferta nu este valabila la vagoanul de dormit CFR – categoria „SINGLE”, iar legitimatia de calatorie nu poate fi restituita.
Programul zilnic de circulatie al trenului cu destinatia Venetia St. Lucia este urmatorul: 625/354/240 Bucuresti Nord – Venetia, cu plecare din Bucuresti Nord la 23:58 si sosire in Venetia la 07:16; 241/355/626 Venetia – Bucuresti Nord, cu plecare din Venetia la 21:21 si sosire in Bucuresti Nord la 05:15.
O persoana din minigrup care va calatori cu vagon clasa va plati 65 de euro, cu vagonul de dormit clasa a II-a – 90 de euro, iar cu vagonul de dormit clasa I – 105 euro.
In aceasta perioada are loc celebrul Carnaval de la Venetia. In acest an, Romania va fi invitata de onoare, actiuni culturale romanesti urmand sa se organizeze intre 25 ianuarie si 5 februarie 2008 la unul dintre cele mai renumite evenimente de pe continent.
Carnavalul de la Venetia este unul din cele mai spectaculoase evenimente din Europa, care cuprinde, in fiecare an, timp de doua saptamani, spectacole stradale, baluri mascate, concerte si parade ale costumelor. In fiecare an, la Carnaval ajung in jur de 400.000 de vizitatori.