Ofensiva franceza
Ford a lansat noul Mondeo, Opel se pregatește cu Vectra, Honda cu Accord și chiar și Citroen pune la cale o noua generație pentru C5. În aceasta situație, sarcina modelului Renault de a se impune clar printre cei mai buni 3 competitori din propriul segment pare destul de dificila la prima vedere. Renault se afla acum într-un program imens de restructurare gândit de celebrul cost-killer Carlos Ghosn iar noua Laguna se vrea a fi una din principalele modele ce vor aduce producatorul francez pe culmi mult mai înalte.
În privința exteriorului, Renault a încercat sa realizeze un design dinamic și atragator, cu linii originale care sa exprime o placere a condusului deosebita. La o lungime de 4,69 m, Laguna este considerata de creatorii sai ca având forme bine proporționate, elegante și chiar sportive. Potrivit comentariile de pâna acum, Renault nu a reușit sa mulțumeasca pe toata lumea, așa cum era și de așteptat, însa potrivit sondajului de pe site succesul este aproape garantat.
În interior creșterea de calitate este evidenta și pornește de la modul în care sunt îmbinate componentele și se termina cu o textura placuta la atingere a materialelor ce intra într-o legatura directa cu viitorii pasageri. În funcție de nivelul de echipare consola centrala gazduiește frâna de mâna electronica sub forma unui simplu buton, comenzile pentru tempomat dar și cele pentru sistemul Carminat de navigație și comunicare.
Versiunea Initiale va atrage mare parte din numarul clienților, în special datorita finisarii cu nuanțe de lemn și piele. Echiparea Dynamique se adreseaza mai mult celor doritori de o atmosfera mai sportiva și mai metalica, scaunele cu un suport lateral îmbunatațit și învelite în piele Alcantara creând o impresie placuta. De asemenea confortul interior a fost îmbunatațit prin adoptarea unui sistem de climatizare considerat ca fiind cel mai bun din clasa, la dezvoltarea lui luându-se în considerare pentru prima oara rezultatele unui sondaj realizat între anii 2001 și 2002 cu privire la confortul termic.
Citeste mai mult in ProMotor