Publicul a decis prin voturile sale că cei doi merită
primul loc, răsplătit de Dove cu 60.000 de euro. Astfel, Ella îşi
va putea îndeplin visul: să-şi ajute mama, tatăl adoptiv şi bunica
să uite de viaţa de coşmar pe care au trăit-o. Mama ei a fost
înjunghiată de tatăl Ellei, pentru că acesta nu a suportat să se
despartă de el si a hotărât să o omoare. Din fericire, femeia a
scapat cu viaţă, dar a rămas paralizată de la brâu în jos si este
imobilizată într-un scaun cu rotile. La un an dupa această
întamplare oribilă, în viaţa Ellei si a mamei ei a apărut o rază de
soare o dată cu Sorin. Acesta avea sa devină soţul Simonei şi tatăl
adoptiv al Ellei.
Următorii clasaţi au fost Adela Popescu şi Alexandru Lică,
acesta fiind răsplătit cu 20.000 de euro. Timişoreanul Alex lupta
pentru ca cei doi fraţi ai lui să aibă un viitor bun, iar mama sa,
care s-a sacrificat o viaţă întreagă pentru ei, să aibă o viaţă
liniştită.
Premiul de popularitate, în valoare de 5.000 de euro, a fost
câştigat de Lena Rădulescu, partenera lui Răzvan Fodor la „Dansez
pentru tine”, emisiunea de la PRO
TV . Iar Ana Maria Iordan, cea care a dansat alături de
manechinul Bogdan Vlădău, şi-a adjudecat premiul juriului, în
valoare de 3.000 de euro.