Octavian Strunilă – infractor periculos în “Pariu cu viaţa”
În timp ce se află noaptea singure în parc, Sara, Monica şi Dana sunt sechestrate de un grup de răufăcători, condus de… Octavian Strunilă.
„În urma unei neinţelegeri cu directorul şcolii, infractorii vor să o ia pe Sara, însă coincidenţa face că în clipa în care vor să o răpească, lângă ea să se afle şi prietenele ei, Monica şi Dana. Astfel, cele trei fete sunt răpite, moment în care Sara îşi dă seama că în viaţă trebuie să lupţi ca să trăieşti”, spune Sore.
„Monica face un tratament cu hormoni şi are tot felul de idei „nebune”. Pleacă alături de Dana la shopping, se duc să se plimbe şi întâmplător o văd pe Sara, care e luată pe sus de doi băieţi. Vrând să o salveze, Monica şi Dana pică la mijloc. Am filmat într-o fostă fabrică de fier timp de 14 ore. Sunt imagini dure, însă, din păcate prezintă realitatea crudă”, spune Alexia.
În episodul din aceasta seara, telespectatorii vor urmări şi multe secvenţe pline de umor: Mara, Zâna şi Tănţica ies ca fetele în oras şi fără să ştie ajung într-un club de striptease… masculin! Şi tot atunci se vor delecta cu momente muzicale magice interpretate de Criss şi Vlad – „Everything” şi de Dima – „Cryin’ in the Rain”.