Octavian Strunilă – În drum spre altar
Octavian Strunilă a cunoscut-o pe femeia visurilor lui la o petrecere, după un spectacol la Operetă. ”Ea este balerină şi juca împreună cu actorul Adrian Ştefan, care îmi este prieten. Am ieşit în oraş cu el şi colegii lui şi am cunoscut-o pe Oana”, povesteşte Octavian.
Lucrurile au evoluat rapid, aşa că, după numai două săptămîni, cei doi au devenit un cuplu. ”Mi-am dat seama că ne plac aceleaşi lucruri, că citim aceleaşi cărţi, că avem aceleaşi preocupări”, spune tînărul actor. Iar pînă la cererea în căsătorie n-a mai fost decît un pas.
Am luat un inel, m-am dus la Oana pe la ora 22.00 şi am cerut-o de soţie. Pentru ea, a fost o surpriză totală. Simţise că o evit intenţionat, că eram îngîndurat. Credea că vreau să ne despărţim, în nici un caz că o s-o cer de soţie!”.
Lună de miere în Japonia
Oana i-a acceptat cererea imediat, iar în cel mult un an de zile cei doi vor ajunge la cununie, după ce îşi vor fi oficializat logodna şi în faţa unui preot. ”Ne dorim o nuntă mare”, spune viitorul mire.
”După ce am fost la botezul lui Zsolt jr. (n.r. fiul Nicoletei Luciu), unde era multă lume, mi-am dat seama că îmi place atmosfera aceea cu energie şi toţi prietenii în jur”. Oana şi Octavian, pasionaţi de călătorii, sînt aproape siguri că luna de miere şi-o vor petrece în Japonia.
"Şi acum, în weekend, ne dorim ca ziua de vineri sau luni să fie liberă ca să ne urcăm într-un avion şi să plecăm undeva prin Europa, pentru 2-3 zile”. Cei doi cred că, în orice căsnicie, apariţia copiilor este modul de a atinge fericirea. Şi chiar s-au gîndit să aibă în jur mulţi micuţi, ”peste cinci”.
Actorii din ”Regina” merg şi la nuntă
Octavian şi-a anunţat deja colegii din telenovela ”Regina” că în curînd vor fi invitaţi la o nuntă mare. Anunţul l-a făcut la botezul fiului Nicoletei Luciu. ”Toată lumea m-a felicitat, iar Lucian Viziru, Pavel Bartoş şi Ioana Ginghină ne-au sfătuit să preţuim că ne iubim atît de mult şi să avem grijă ca relaţia nostră să nu se transforme în obişnuinţă”.
La teatru, alături de Dana Rogoz şi Pavel Bartoş
În afară de telenovela ”Regina”, Octavian va juca la ”La Scena”, în piesa ”Comedie cu desert”. ”Mă veţi vedea în rolul unui tînăr superficial în iubire, dar cu succes în relaţiile cu femeile, foarte bombastic în exprimare, puţin îngîmfat, dar totuşi destul de naiv. În realitate, tinereţea este singurul lucru care îi aduce succesul.
Regina – luni – joi, 20.30, Acasă TV