Octavian Strunilă i-a făcut cadou fetiţei sale un căţel
De când s-a mutat la casă, vedeta PRO TV a fost în cautarea unui
prieten patruped. „M-am documentat bine pe net şi am încercat să
găsesc un câine care să se înţeleagă bine cu copiii şi să fie un
paznic bun. Pe lista finală au rămas câteva rase, iar în cele din
urmă am decis să iau un Ciobănesc de Berna. Acum are 3 luni, dar
este deja destul de mare. La maturitate, va ajunge pe la 60 de kg,
fiind un pic mai mic decât un San Bernard”.
Boba a fost cadoul actorului pentru fiica lui, Eca. Întâlnirea
dintre cei doi a fost… dragoste la prima vedere. „De când l-am adus
pe Boba, fiică-mea a conştientizat diferenţa dintre el şi căţelul
ei de pluş. Cu toate astea, încearcă tot timpul să-i
împrietenească. Când Boba vine în casă, Eca îi aduce imediat
căţelul de pluş şi îi arată că trebuie să-l pupe”, povesteşte
actorul din „Moştenirea„.
Deşi este deja destul de mare, Boba a fost luat şi el în vacanţa de
iarnă. Cei patru au pornit la drum pentru a-şi petrece Sărbătorile
la Galaţi şi Dorohoi, împreună cu rudele lui Octavian. Călătoria
până acolo nu a fost deloc complicată. „Câinele a dormit tot
drumul, în schimb a plâns copilul!”.