“Am făcut toate pregătirile posibile. S-au cumpărat cele necesare pentru şcoală, de la pantofi, până la ultimul pix din penar. Soţia mea s-a ocupat de acest aspect. Eu am fost doar cu indicaţiile şi predarea cardului”, ne-a mărturisit Octavian Păscuţ.
“Nu am stabilit o anumită sumă. Am cheltuit atât cât a fost nevoie pentru a completa necesarul. Nu trebuie neapărat să-i faci toate mofturile copilului, dar trebuie să-i asiguri tot ce-i trebuie pentru şcoală”, a mai adăugat proaspătul cusurgiu.
Foto: Prima TV
Cât despre ce-i place piticului, iată ce ne-a dezvăluit tăticul său: “Acum este înnebunit după Ţestoasele Ninja şi un pic după Spiderman. Astfel, penarul este cu Spiderman, iar ghiozdanul, caietele, şapca şi pantofii sunt cu Ţestoasele Ninja”.
Cum arăta ziua de 15 septembrie, atunci când Octavian era de vârsta fiului său? “De prima zi de şcoală nu îmi amintesc foarte bine, dar de începuturile fiecărui an şcolar mă leagă câteva amintiri. Ţin minte că abia aşteptam să-mi revăd colegii. Aveam buzunarele pline de jucării, cumpărate pe parcursul vacanţei, pe care abia aşteptam să le arăt. De asemnea, când mă gândesc la prima zi de şcoală parcă simt mirosul de motorină, pentru că pe atunci aşa se curăţau podele, dar şi mirosul de început de toamnă”, ne-a povestit fost Cârcotaş.