Octavia recunoaşte că acordă o atenţie sporită îngrijirii părului şi că, odată cu venirea iernii, şi-a schimbat nuanţa de blond şi a trecut la o culoare ceva mai închisă: “Nu ştiu alte femei cum sunt, însă pentru mine să am un păr sănătos şi strălucitor e foarte important. Îl hrănesc cu tot felul de măşti pe care le prepar acasă, îl hidratez, aplic uleiuri. De la trucuri profesionale, la cele din bucătărie, nimic nu a trecut netestat. Odată cu venirea iernii, am optat şi pentru o uşoară schimbare de look, de la un blond deschis la un blond mai închis. Am îmbrăţişat cu drag ideea şi am pus-o în practică. Mă bucur să văd reacţii pozitive”, mărturiseşte prezentatoarea Observator Special.
Preferata Octaviei este masca de păr pe bază de gălbenuş: ”Nu trece săptămână fără celebra mască din gălbenuş, ulei de ricin şi ulei de măsline. Pentru un efect bun, încercaţi să staţi cu ea minim două ore, de exemplu cât timp gătiţi. Şi e musai să vă înfăşuraţi părul într-un prosop pus în apă fierbinte şi stors bine. Astfel intră mai uşor masca în păr. Când se răceşte, repetaţi procedeul. După o lună veţi observa chiar mai multe fire de păr sau, dacă în mod normal vă cade, veţi constata că sunt mai puţine fire de păr pe perie. Nu e basm.”
Octavia recunoaşte că şi pentru îngrijirea tenului apelează la măşti pe care şi le pregăteşte singură, cu ingrediente naturale, precum propolis sau argilă. ”Masca din argilă şi propolis curăţă toate impurităţile şi oferă luminozitate tenului. Ce-i drept, îl usucă destul de tare, aşa că a doua zi îmi pun pe ten miere şi las să acţioneze cât rezist”, mai dezvăluie ea.