Ocheeeești… și dai cu vorba ascuțita!

București, o dupa-amiaza nervoasa de mai. Sta sa ploua, iar oamenii se înghesuie obosiți în stația lui 323, la Șura Mare. Alaturi este șantierul viitorului Mall. Cladirea a început sa capete o forma oarecare, dar proiectul are o problema majora: muncitorii sunt români.

Inspirați probabil din seria de reclame la un anumit coniac, muncitorii fac echipa buna. La stat degeaba. Șoferul unui excavator, dezavantajat probabil de vizibilitatea poziției sale, nu joaca table, ci chiar muncește. Ia niște pamânt dintr-o parte și îl muta, fara prea mare entuziasm, pe un dâmb mai înalt, care întâmplator se învecineaza chiar cu gardul stației de autobuz.

Oamenii așteapta autobuzul în continuare. Probabil unii dintre ei se gândesc deja la adevarul unui slogan publicitar afișat chiar în stație: „Toate lucrurile trec în viața, numai autobuzul nu.” Oricum, muncitorul de pe excavator își vede de treaba și valurile de pamânt se aduna pe dâmb, începând sa preseze asupra gardului fragil care îi separa de șantier pe oamenii din stație.

La un moment dat, inevitabilul se produce. Cu un pârâit metalic, gardul se șifoneaza ca o camașa și cedeaza, lasând valul de pamânt sa navaleasca în strada. Spre norocul lor, cei din stație au fost avertizați de sunetul sinistru și au avut câteva secunde sa se dea la o parte.

Numai un baiat de cartier, la vreo 25 de ani, cu geaca de piele și pantofii stralucitori, probabil cu gândul la gelul de par pe care intenționa sa îl cumpere cu prima ocazie, s-a pomenit murdarit de pamânt pâna la glezne, și, ceea ce parea a fi mult mai grav, cu onoarea atinsa.

Calea de protest nu a fost însa un telefon la firma de construcții, sau o scrisoare la OPC.

Nu, omul nostru s-a cocoțat pe dâmbul de pamânt acum redus la jumatate, ca sa fie vazut de șoferul excavatorului, și a început sa urle înjuraturi. Era evident ca înjuraturile erau sincere și din suflet, omul nostru se și înroșise puțin la fața! Însa efectele se lasau așteptate, pentru ca zgomotul șantierului și poziția lui destul de joasa nu pareau sa îi permita sa fie observat de catre șofer.

Mai la o parte, doi muncitori în tricouri jegoase, decolorate, erau, normal, în pauza. De țigara. Dupa mimica și gesturi, era clar ca vorbeau, cam în sictir, despre incident. Ajungând, se pare, la o concluzie, unul din ei trage un ultim fum și îi striga tare baiatului în geaca de piele:

„Da ba cu bolovani ca nu te aude!”

Parca pentru a-i ajuta pe cei din stație sa nu leșine de surpriza, de râs sau din cine știe ce alte cauze spontane, respectivul s-a apucat sa… ei bine, da, sa arunce cu bolovani de pamânt înspre cabina excavatorului. Înjuraturile au continuat, povestea însa se oprește aici, întrucât tocmai a venit autobuzul.

Mihai Mușatoiu, [email protected]