Observator lansează seria „Străini în visul românesc. Pe urmele muncitorilor de la capătul lumii”, luni, la ora 19.00, la Antena 1.
Aflată de ani buni într-o criză a angajaţilor, România are acum în faţă încă o provocare: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care ar trebui să construiască sute de kilometri de autostrăzi şi sute de şcoli, să reabiliteze mii de clădiri şi zeci de spitale.
Cum milioane de români au plecat în Vest, angajatorii caută acum muncitori în Asia. Doar anul acesta, România îşi deschide porţile pentru 100.000 de muncitori din afara Uniunii Europene. În ultimii 3 ani s-a dublat numărul de permise de muncă pentru muncitorii străini, se arată într-un comunicat remis Apropo de Antena 1.
O echipă Observator a filmat în Sri Lanka poveştile viitorilor angajaţi din România. Ingineri constructori, bucătari, croitori, pescari, asistenţi medicali şi nu numai. Aproape că nu mai există domeniu în care să nu fie nevoie de mână de lucru. Candidaţii stau la coadă la agenţii ca să aplice pentru un job în România. Dau probe şi interviuri. Vin din toată ţara în Colombo și aplică de multe ori până reuşesc. Concurenţa e foarte mare. Salariile pot fi şi de 10 ori mai mari în România.
Seria Observator„Străini în visul românesc. Pe urmele muncitorilor de la capătul lumii analizează fenomenul care va transforma nu doar piaţa muncii din România, ci şi societatea, potrivit aceleiași surse.
CITEȘTE ȘI: Au început filmările pentru cel mai nou sezon „Insula Iubirii”, reality show-ul de la Antena 1
Foto: Antena 1