Obiectiv turistic unic, în Capitală
Astfel, în jurul turnului va fi montată o scară în spirală, care va facilita accesul vizitatorilor la o panoramă a orașului de la 30 de metri înălțime, iar bazinul din vârful turnului (ultimul segment de 6 metri înălțime) va fi pictat în urma unui concurs de proiecte, jurizat chiar de locuitorii cartierului.
Înalt de 37 de metri, turnul de apă va fi transformat în următoarele luni într-un obiectiv turistic și cultural, care va găzdui expoziții de artă și alte evenimente culturale destinate locuitorilor din sectorul 2 și nu numai.
Așa va arăta turnul de apă, după inaugurare
Turnul este situat în incinta Postăvăriei Române din Capitală, pe șoseaua Morarilor nr. 1, sector 2, și este singurul turn/castel de apă construit în perioada comunistă, care va avea o destinație turistică.
Inaugurarea oficială a noului proiect de artă va avea loc în noaptea de Revelion dintre anii 2012/2013, costurile lucrărilor ridicându-se la aproximativ 90.000 de euro.