Obama va prezenta aceste propuneri într-un discurs susținut la Berlin, în cadrul căruia se va angaja să participe, anul viitor, la summit-ul privind securitatea nucleară de la Haga și să organizeze un summit echivalent în ultimul an al președinției sale, în 2016.
Potrivit oficialului american, Obama este convins că Statele Unite și aliații lor vor putea menține un nivel credibil al disuasiunii nucleare „reducând cu până la o treime focoasele rachetelor nucleare strategice, sub nivelul prevăzut de noul tratat START”.
„Vom încerca să negociem aceste reduceri cu Rusia, cu scopul de a continua să depășim poziții care au prevalat în timpul Războiului Rece”, a adăugat oficialul.