Într-un comunicat emis ieri de Corpul Pușcașilor Marini se menționează că sergentul Gary Stein, în vârstă de 26 de ani, a fost „eliberat din Corpul Pușcașilor Marini” pentru „un motiv neonorabil”.
În comunicat se mai arată că „motiv neonorabil” înseamnă că militarul a comis o „faptă gravă, departe de conduita așteptată de la un pușcaș marin”, ceea ce atrage automat și retrogradarea la rangul de simplu soldat.
„Motivul neonorabil” este, în realitate faptul că Stein l-a numit pe președintele american, comandantul-șef al forțelor armate, pe Facebook și pe alte site-uri de Internet, laș și „inamicul economiei și religiei„.
Mai mult, sergentul își deschisese un site de Internet numit „Tea Party al forțelor armate„, ca susținere pentru grupul ultra-conservator cu același nume.