Nu doar asupra relaţiilor sentimentale, ci a păstrat o undă de mister şi asupra relaţiei pe care o are cu tatăl ei, Petre Roman, de când acesta are o altă familie. Pentru ProTV Magazin, noua vedetă Kanal D vorbeşte despre bărbatul pe care îl iubeşte cel mai mult! O altă Oana Roman, schimbată şi pregătită să meargă „Drept la ţintă”! Trăieşte clipa şi se lasă luată prin surprindere!
– Oana, ai trecut de la Antena 2 la Kanal D. Cum ai primit această propunere?
Am primit propunerea mai întâi cu surprindere, iar apoi cu plăcere şi satisfacţie. Nu mă aşteptam să primesc o asemenea ofertă ţinând cont de importanţa emisiunii. Este onorant pentru mine să prezint show-ul „Drept la ţintă”. Visul meu de a face televiziune la cel mai serios mod se împlineşte, iar asta mă bucură enorm. Recunosc, mă gândeam la Kanal D ca la o opţiune pentru viitor, este televiziune tânără şi care s-a dezvoltat extraordinar de repede. Nu mă aşteptam ca o astfel de colaborare să se concretizeze atât de repede, dar se pare că cineva acolo sus mă iubeşte.
– „Drept la ţintă” e o emisiune tabloid. Crezi că ţi se potriveşte? Cât de repede te-ai adaptat?
Uşor nu este, evident. „Drept la ţintă” este o emisiune ce se difuzează de luni până vineri, de la ora 16.45, iar ritmul de lucru este alert. Intotdeauna mi-au plăcut provocările şi sunt convinsă că voi reuşi să mă acomodez cu ritmul şi zilnic.
– Cât de mult te-a ajutat Mădălin Ionescu când ţi-a predat ştafeta?
Mădălin Ionescu este un om de televiziune experimentat, cu o istorie profesională consistentă. Evident că sfaturile lui sunt foarte importante pentru mine. Ne consultăm în multe aspecte, iar el are răbdare să mă asculte şi să-mi fie aproape.
– Ai spus la un moment dat că te retragi din lumea mondenă, că nu vrei să mai apari. Să înţelegm că te-ai răzgândit?
In declaraţia despre care vorbeşti spuneam că îmi doresc să nu mai apar în orice ipostază şi vreau să mă ţin departe de orice scandal mediatic legat de viaţa mea. Nu mi-am schimbat părerea. La „Drept la ţintă” voi încerca să-i informez pe oameni cu seriozitate şi fără derapaje jurnalistice. Ritmul alert de muncă nu-mi va mai permite să ies foarte des la evenimente mondene, ajutându-mă astfel să-mi păstrez viaţa privată departe de ochii curioşilor.
– Există vreun subiect pe care nu ai vrea să-l dezbaţi în emisiune?
Nu cred că vor exista subiecte pe care le vom ocoli. Nu acesta este scopul! Important e modul în care vom exploata anumite informaţii. Nu voi umili oameni, nu-mi voi bate joc de invitaţi, voi încerca să dezvolt orice subiect într-un mod decent. Cred că pot afla mai multe informaţii de la invitaţi respectându-i şi câştigându-le încrederea.
– Dacă la un moment dat persoane din familia ta ar reprezenta unul din subiectele emisiunii, cum ai reacţiona?
Nu cred că există om pe Pământ care să nu fie subiectiv în ceea ce priveşte familia sa. In general, eu sunt un om care spune adevărul indiferent de situaţie şi consecinţe, inclusiv în cazul unui subiect atât de sensibil, propria familie. In concluzie, voi discuta în limitele decenţei, respectând onoarea membrilor familiei mele.
– Pe lângă televiziune, mai ai şi alte job-uri. Care dintre ele te solicită însă cel mai mult?
Meseria mea de bază este de consultant în relaţii publice şi comunicare. Practic cu pasiune această meserie, dar cum munca în televiziune îmi ocupă tot timpul, nu am timp să mă dedic altor domenii.
– Am tot vorbit de job, să trecem puţin la familie Ai spus că îşi doreşti un copil…
Copilul apare în viaţa unei femei atunci când trebuie, este un dar de la Dumnezeu. Nu-mi fac planuri, cred că toate vin la timpul lor. Ca orice femeie, îmi doresc un copil, însă aştept să apară atunci când va fi timpul, probabil mă va lua prin surprindere ca toate lucrurile importante care mi s-au întâmplat în viaţă.
– Există cineva acum în viaţa ta?
Sunt foarte multe persoane în viaţa mea care mă fac fericită. Un iubit nu există acum, dar dacă ar apărea nu mi-aş dori să vorbesc foarte mult despre asta în public.
– In ce relaţie eşti cu familia ta?
Cea mai bună relaţie din lume o am cu mama, Catinca şi Calina (n.r. – fata Catincăi). E normal, sunt familia mea, de acolo îmi iau echilibrul şi zilnic îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot.
– Dar cu tatăl tău, Petre Roman? Vorbiţi des?
Bineînţeles că vorbim, ne vedem des. Este tatăl meu, eroul meu, bărbatul pe care îl iubesc cel mai mult şi aşa va rămâne mereu.
– Ştiu că ai şI o nouă casă.
Am un apartament superb, o grădină imensă şi mă simt de parcă aş fi stat aici mereu. M-am simtit acasă din ziua în care am vizitat prima oară apartamentul şi am ştiut că aici voi locui.
– Te-ai gândit la căsătorie? Te vezi mireasă?
Da, m-am gândit de multe ori la căsătorie, dar nu m-am visat neapărat mireasă. Nu am visat prinţul pe cal alb, mi se pare un clişeu. Atunci când aş fi putut să mă căsătoresc, nu am făcut-o, aşa a fost să fie, dar viaţa mea merge înainte şi nu ştii niciodată ce urmează. Nu-mi fac planuri, trăiesc clipa şi mă las luată prin surprindere.
Dana Popa