Oana Turcu şi Cristi Brancu s-au logodit chiar de Valentine’s Day, în 2008
În urmă cu şapte ani, la scurt timp după ce s-au cunoscut, Cristi a cerut-o de soţie pe Oana. „Ne cunoşteam de trei săptămâni. Dar ne iubeam ca şi cum ne-am fi iubit de o viaţă”, îşi aminteşte Oana fericită. „Înainte să mergem la un concert Proconsul, care cântă piesa noastră de suflet, m-am aşezat în genunchi şi i-am spus că dacă va dori să se căsătorească, eu aş vrea să fie soţia mea”, povesteşte Cristi. „Am spus „Da!” fără să clipesc. Şi povestea noastră merge mai departe”, continuă Oana, la fel de emoţionantă ca atunci.
Foto: Antena Stars – Mihai Stetcu
Anul acesta, pentru că Ziua Îndrăgostiţilor cade sâmbătă, cei doi realizatori de la Antena Stars îşi vor petrece tot timpul alături de fiul lor, Teddy. „Vom merge la baby spa, unde el înoată. Acolo vom şi mânca ceva delicios pentru că au un restaurant bun, iar Teddy se va bucura şi de locul de joacă”, dezvăluie Oana. „Spre seară, vreau să mergem la un spectacol frumos. N-am să vă spun când intră în scenă şi cadourile supriză”, declară Cristi, misterios.