Oana Pellea – Cronica unei regine
-Povestiţi-ne despre rolul din “Fire and Ice”…
Regina Remini este soţia regelui Augustin, interpretat de Arnold Vosloo, şi mama prinţesei Luisa (Amy Acker), personajul principal. Este o femeie cu principii de viaţă solide, uşor autoritară şi foarte stăpînă pe sine în orice situaţie. Rolul mi-a plăcut foarte mult de prima oară cînd am citit scenariul, pentru că iese din tipicul basmelor, în sensul că, spre exemplu, nu mă aşteptam ca tocmai regina să omoare personajul negativ – asta a fost o mare supriză!
– Cît de dificil este pentru un actor să interpreteze un rol într-o limbă străină?
Eu şi Răzvan Vasilescu tot repetam textul ca să ”intre” în gură cum trebuie, pentru că, o dată ajuns pe platou, totul se desfăşoară contra cronometru şi nu vrei să ţii lumea în loc. Iar dacă se întîmplă să te auzi pronunţînd greşit, îţi fuge tot textul, ceea ce ni s-a şi întîmplat, însă echipa a fost foarte drăguţă şi ne-a ajutat să trecem peste moment.
– Aţi filmat foarte mult în afară. Există diferenţe majore între modul de lucru al celor de acolo şi cel al echipelor din România?
Trebuie să laud MediaPro-ul, cît se poate de obiectiv. Ce am văzut eu în cele şapte zile de filmare ale mele, ca ritm de filmare, nu a fost deloc diferit de modul de lucru al echipelor din Anglia sau America, după cum n-a fost vreo diferenţă nici din alte puncte de vedere, fie că vorbim despre nivelul de profesionalism, de atenţia oamenilor de pe platou sau de disciplină.
Îmi amintesc şi prima întîlnire cu producătorii şi regizorul – m-au rugat să citesc o secvenţă din scenariu. Am cunoscut foarte mulţi producători, dar ei au avut o deschidere specială, nu cu ochiul critic, mi-au dat încredere şi mă simt datoare să le mulţumesc.
– Care e secvenţa dvs. preferată din “Fire and Ice”?
Cea în care îl omor pe regele Quilock. A ieşit atît de bine încît a fost surprins pînă şi operatorul, care e cel mai calm director de imagine pe care l-am cunoscut.
– Dar cea mai dificilă secvenţă?
Cele mai dificile secvenţe sînt cele în care eşti planul doi şi nu ai ceva concret de făcut, cînd trebuie să ai reacţie, deşi camera nu e fixată pe tine. E greu să exişti numai din atitudine, din privire, şi nu doar să faci figuraţie.
– Cui se adresează filmul?
Nu ştii niciodată cum va reacţiona publicul, de asta mi-a plăcut scenariul; e fantasy, e şi o întoarcere la basm, dar are şi multe efecte vizuale. Cred că toţi avem nevoie de basm, toate ne-am visat prinţese, regine.