Alesul e Florin Budnaru (34 ani), tenor al Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian.
Oana a primit deja inelul de logodnă, cu diamante şi cu o perlă, pe care şi l-a ales înainte de Crăciun. „L-am cunoscut pe Florin la un botez al unor prieteni comuni. Eu l-am văzut prima şi am pus ochii pe el înainte să intre în restaurantul unde avea loc petrecerea. A fost dragoste la prima vedere. Coincidenţa a făcut să stăm la aceeaşi masă, iar ca pretext să-i las cartea de vizită la plecare, l-am invitat la sală să-l învăţ să danseze. După câteva zile m-a sunat şi de atunci suntem nedespărţiţi. Relaţia noastră a evoluat încet, Florin e un tip de modă veche care face paşi mici, dar siguri. M-a cerut în căsătorie de Crăciun şi ne-am mutat împreună”, a declarat Oana pentru Libertatea.ro.
„Ştiu că el e bărbatul vieţii mele, iar Isabel îl place foarte tare. Îi spune deja tată, au jocurile lor, au momentele lor pe care le petrec împreună. Florin îi cântă în fiecare seară cântecele, mama îi spune poveşti, iar eu o învăţ să danseze”, a mai spus Oana Ioniţă.