Oana Andoni – În faţa celui mai pretenţios public…

– ”O oglindă, un covor şi o lămîie” este o poveste mai puţin cunoscută. De ce ai ales basmul res­pectiv?
M-am gîndit că pot să le captez atenţia mai bine cu o po­veste mai puţin cunoscută pe care, probabil, cei mai mulţi dintre pici nu au auzit-o, dar pe care sper să o găsească interesantă şi cu învăţăminte bune de tras.

– De cînd n-ai mai citit poveşti?
Mărturisesc că nu am deloc experienţă, a fost pentru pri­ma oară cînd am citit o poveste celor mici şi m-a bucurat mult propunerea primită din partea site-ului protv.ro.

– Cît de mult ţi-a plăcut această experienţă? Şi cum percepi acum po­veştile, cu mintea de adult?
Mi-a făcut mare plăcere, am citit povestea cu multă bu­cu­rie şi emoţie. Copiii sînt cel mai pretenţios pu­blic. Nu e u­şor să te inte­grezi în gru­pul lor – dacă nu eşti sin­cer, te simt imediat. Recu­nosc că am ascultat şi eu cu încîntare po­veş­tile de pe site citite de co­legii mei şi m-am sim­ţit pentru cîteva clipe din nou copil.

– Soţul tău te-a văzut pe site? Care au fost co­­men­tariile lui?
Desigur, a urmărit cu mare atenţie întreaga poveste şi a zîmbit pentru că a fost pri­ma dată cînd m-a văzut într-o astfel de ipostază.

– Voi doi aţi avut o nuntă ca-n poveşti. Aşa ai vi­sat să fie de cînd erai mică sau a fost doar o con­junctură fericită?
A fost o conjunctură frumoasă, neaşteptată, o surpriză pe care mi-a pregătit-o Cătălin, ştiind că Viena e unul dintre ora­şele mele preferate. Nu mi-am imaginat vreun fel anu­me de nuntă cînd eram mică, însă experienţa din viaţa rea­lă mi-a întrecut toate aşteptările şi pot să o consider o nun­tă din poveşti.

– Cînd o să-i spuneţi berzei… o poveste? Pe cînd un junior?
În viaţa noastră toate au venit firesc. La fel va fi şi cu viitorul bebe.

Poveşti la orice vîrstă

– Tu cu ce basme ai crescut? Şi cine ţi le citea?
Eu am ascultat toată copilăria o mulţime de poveşti, ma­jo­ritatea basme tradiţionale româneşti, fie la pick-up, fie ci­tite cu multă dragoste de mama – ea are un dar în­născut pentru asta. Şi tot da­torită poveştilor, eram nerăb­dă­toa­re să merg cît mai repe­de la şcoală, pen­tru a reuşi să le des­copăr singură.

– Ce personaj preferat aveai în copilărie? Ci­ne îţi doreai să fii?
Îmi doream să fiu unul din­tre prinţii cei descurcăreţi, care le rezolvă pe toate, nu se lasă doborîţi de nici un obstacol, luptă cu zmeii cei răi şi se întorc me­reu în­vin­gători în împă­răţia lor şi tră­iesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţi, ală­turi de cei dragi.

– Cine crezi că a inven­tat poveştile?
Un om bun, care a vrut să facă tuturor picilor copilăria frumoasă, să-i îndemne să viseze, să fie buni, înţelepţi şi să le dezvolte imaginaţia. Şi, poate că s-a gîndit şi la cei mari… să nu uite să mai fie şi copii cîteodată.

– Dacă ai fi din nou pici, care ar fi primul lucru pe care l-ai face?
Aş merge la un spectacol de circ şi aş rîde cu aceeaşi poftă.