O zi din viața lui Leonardo Da Vinci

06 04. 2012, 09:56

Într-o listă, concepută în jurul anului 1510, Leonardo Da Vinci notează că trebuie să facă rost de un craniu uman, trebuie să-și obțină cărțile de anatomie, să examineze găuri în substanța creierului și să descrie maxilarul unui crocodil. De asemenea, artisul notează că trebuie să cumpere cretă, cărbune și hârtie.

Lista sa de sarcini va face parte dintr-o expoziție cu mai mult de 80 de pagini conținând notițe ale celebrului Leonardo da Vinci, care va fi deschisă la Palatul Buckingham, din 4 mai.

Notițele lui Da Vinci

Curatorul expoziției, Clayton Martin, a declarat: „Ca orice persoană care pleacă într-o călătorie, Leonardo își făcea liste cu lucruri pe care terbuia să le ia cu el. Alături de obiectele personale, de îmbrăcăminte și igienă, el enumeră instrumentele sale anatomice, cum ar fi forcepsul, bisturiul și ferăstrăul pentru os”.

Notițele au fost, probabil, cumpărate de regele Charles al II-lea și sunt în colecția regală de prin 1690.