Amna, pe numele sau real Andreea Muşat, se iubeşte de 7 ani cu Cristi, un tânăr machedon, pe care îl poartă dupa ea la concerte şi evenimente. Până acum nimeni nu a ştiut ca el este de fapt soţul ei şi nu doar un simplu coleg de echipa.
“Suntem căsătoriţi de 3 ani, dar suntem împreună de 7 ani. Ne-am cunoscut într-un cerc de prieteni comuni, ne-am întâlnit la o petrecere. A fost dragoste la prima vedere pentru amândoi. Primii 4 ani nu am locuit împreună, ci abia după ce ne-am căsătorit. Nunta a fost pe repede înainte, eram în vacanţă în Egipt când m-a cerut în căsătorie, asta se întampla în noiembrie, iar în februarie, deci la 3 luni distanţă, deja eram la biserică. A fost o nuntă foarte frumoasă, am avut lângă noi toţi prietenii, aproape 250 de invitaţi, care s-au simţit foarte bine. Naşii sunt prieteni foarte dragi care au acceptat pe loc să ne fie alături chiar dacă nu a fost ceva programat sau discutat din timp”, a declarat Amna pentru WOWbiz.ro.