Potrivit Mediafax, organizaţia Miss World a confirmat oficial, miercuri, că România va fi reprezentată la Miss World 2014 de Bianca Fanu.
Conform noului regulament Miss World, o candidată este desemnată oficial ca reprezentantă a unei anumite ţări doar în urma aprobării candidaturii ei de către Organizaţia Miss World din Marea Britanie, nefiind suficient să câştige doar finala naţională a competiţiei.
Foto: Facebook
Bianca Fanu a câştigat titlul Miss World România 2014, la sfârşitul săptămânii trecute, competiţia fiind organizată într-un club din Capitală, de agenţia ExclusivEvent, care deţine licenţa Miss World în România.
„De când eram mică, am visat să fiu pe scena Miss World, motiv pentru care încă nu îmi vine să cred că visul meu e pe cale să devină realitate. Onoarea de a câştiga titlul Miss World România 2014 şi şansa de a reprezenta România în cadrul celei mai importante şi prestigioase competiţii de frumuseţe din lume vor face categoric ca această experienţă să fie de neuitat pentru mine, de departe cea mai frumoasă experienţă din viata mea. Voi face tot ce îmi stă în putere să promovez în faţa întregului mapamond turismul, cultura şi tradiţiile României”, a declarat Bianca Fanu, Miss World România 2014.
Bianca are 25 de ani, 1,70 metri înălţime, dimensiuni 86-60-90 centimetri şi este născută în Timişoara. Este studentă în anul al cincilea la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara.
Bianca a făcut în trecut trei ani de balet, iar în prezent practică yoga, pilates, aerobic şi înot. Are patru câini adoptaţi şi îşi doreşte să înfiinţeze un adăpost pentru câinii abandonaţi din Timişoara.
Foto: Facebook
Bianca Fanu este a 19-a reprezentantă a României în istoria competiţiei Miss World, alături de Nicoleta Luciu, care a reprezentat România în anul 1999, şi Ioana Valentina Boitor, câştigătoare a locului al doilea (First Runner-up) la Miss World 2006 – cea mai bună clasare a unei candidate a României în întreaga istorie a compeţiilor internaţionale majore de frumuseţe.
Bianca Fanu va pleca să reprezinte România la Miss World 2014 în perioada 19 noiembrie – 15 decembrie, în Londra, acolo unde va concura alături de peste 120 de candidate din tot atâtea ţări din întreaga lume.