Ramona Bădescu a sărbătorit sâmbăta trecută, pe 2 martie, 40 de ani de carieră! Vedeta a pregătit special pentru această ocazie spectacolul „Pasiune” şi a urcat pe scena Auditorium Parco Della Musica, Sala Petrassi din Roma în faţa a peste 600 de spectatori! Totodată ea a debutat şi cu spectacolul „Pasiune” cu care va pleca curând într-un turneu în mai multe oraşe importante din Italia, dar şi în America, la Boston şi Miami. Din public au privit-o emoţionaţi, cu lacrimi în ochi, părinţii Ramonei care au venit special de la Craiova în Italia pentru a-i fi alături fiicei lor drage cu ocazia acestui eveniment important din cariera Ramonei Bădescu.
Spectacolul „Pasiune” a fost într-adevăr un cumul de emoţie, iar pe parcursul a două ore, Ramona Bădescu a trecut prin toate stările şi a povestit diferitele forme de pasiune ale vieţii ei prin intermediul muzicii şi al monologurilor. La spectacolul „Pasiune”, Ramona Bădescu a avut şi un invitat de onoare, în prezenţa primarului Romei, Gianni Alemanno, dar în sala au fost prezenţi şi reprezentaţi ai Ambasadei şi Consulatului Roman din Italia, dar şi comunitatea romanilor şi a italienilor. Ramona Bădescu a fost o prezenţă de zile mari! Personajul principal al show-ului „Pasiune” pe care şi l-a dorit atât de mult să-l pună în scenă şi iată că la împlinirea celor 40 de ani de carieră a reuşit.
Prestanţa artistică a vedetei a impresionat publicul. La 44 de ani, Ramona Bădescu e frumoasă, talentată şi are un corp de invidiat. Actriţa şi cântăreaţa a schimbat pe parcursul spectacolului 4 ţinute, îmbrăcând atât rochii Roberto Cavalli, cât şi creaţii ale unui designer din Calabria, Anton Giulio Grande. A purtat rochii vaporoase, dar a şocat în momentul în care şi-a schimbat total imaginea, trecând treptat de la Ramona Bădescu cea cunoscută de toţi, la o Ramona Bădescu sofisticată, cu peruca în stil bob, îmbrăcată într-o rochie neagră, transparentă, accesorizata pe sâni cu dantelă şi paiete, extrem de sexy, cu o expunere largă asupra picioarelor! O coafură care o prinde foarte bine şi îi pune în valoare şi mai mult frumuseţea şi trăsăturile moştenite de la mama ei.
„Am fost născută din pasiune şi trăiesc cu pasiune!”
„Spectacolul „Pasiune” este cadoul pe care mi l-am făcut mie însămi, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de carieră! În loc să cheltuiesc banii pe o bijuterie scumpă, am realizat acest spectacol, cadoul meu! Îmi doream de mult timp să fac un spectacol important la Roma şi, în sfârşit, mi s-a realizat această dorinţă. Anul acesta împlinesc şi 40 de ani de carieră, 40 de ani de când am pus piciorul pe prima scenă, la „Cabana melodiilor”, cu o piesă scrisă de tatăl meu, „Sunt Ramona din Craiova”.
Spectacolul „Pasiune” este o premieră absolută! Am ales să-i dau un titlu în limba romana acestui spectacol. „Pasiune” este cuvântul care pe mine m-a identificat toată viaţa mea! Viaţa mea am trăit-o nu cu dragoste, dar cu o pasiune intensă! M-am simţit extraordinar pe scenă şi abia aştept să reiau acest spectacol! Am fost născută din pasiune şi trăiesc cu pasiune. „Pasiune” a fost un spectacol în spectacol!”, spune Ramona Bădescu.
A spus pe scenă o rugăciune în limba română
Printre pasiunile sale pentru muzică, pământul ei, tara natală, părinţii săi, pentru Ramona Bădescu există şi pasiunea pentru Iisus Hristos. Atunci când a interpretat piesa „Ave Maria”, pe scenă a fost adusă o cruce, iar la sfârşit, Ramona a spus şi o rugăciune în limba romana, „Înger, îngeraşul meu”, moment încărcat de emoţie, care s-a sfârşit cu aplauze.
Ramona a apărut pe scenă însoţită de şase artişti napoletani, parte din band-ul său şi a dat frâu liber unui amestec al sunetului tradiţional napoletan şi al jazz-ului american, un adevărat cocktail de pasiune şi melodii de suflet. Gheorghe Zamfir şi Marius Mihalache, au fost invitaţii speciali ai spectacolului „Pasiune”. După show, Îl Messaggero a scris o cronică îi care îi aduce laude şi aprecieri Ramonei Bădescu.