O problema de identitate naționala

Apropo.ro / 14.01.2004, 16:53
O problema de identitate naționala
Înca înainte de atacurile din septembrie 2001, trotuarul din fața Ambasadei SUA avea o problema. "Pietoni, circulați pe trotuarul de vis-a-vis", așa scria pe un panou, și, deși lumea oricum nu prea respecta îndemnul, tot m-am gândit... oare cum vine asta...


... o recomandare a Ambasadei SUA pentru toti romanii (c) Apropo Înca înainte de atacurile din septembrie 2001, trotuarul din fața Ambasadei SUA avea o problema. „Pietoni, circulați pe trotuarul de vis-a-vis”, așa scria pe un panou, și, deși lumea oricum nu prea respecta îndemnul, tot m-am gândit… oare cum vine asta… într-o țara democratica, noi, cetațeni respectabili, nu avem voie sa mergem pe ce trotuar vrea mușchii noștri…

Dupa deranjul din 11 septembrie, lucrurile s-au radicalizat. Soldații postați în fața ambasadei erau o aluzie destul de clara ca de-acum gata, am face bine sa respectam ce scrie pe tablița, și sa ne vedem de treburile noastre „pe trotuarul de vis-a-vis”. Ceea ce am și facut, ca nu aveam de ales.

Dar cu ceva timp în urma, s-a rezolvat problema! Americanii ne-au dat trotuarul înapoi! De fapt, au inventat unul nou. În stilul lor inconfundabil: trotuarul nou a luat naștere prin interpunerea între cel vechi și strada a unor ghivece de flori. Ce sensibili, ce draguți, veți spune. Stați un pic. Ghivecele astea de flori au exact aspectul și dimensiunile unor pereți de cazemata: niște blocuri groase de beton, în spatele carora ar încapea o duzina de tragatori de elita, cu tot cu jeep-urile de intervenție. Și deasupra câteva flori, of course, pentru un design reușit. Nu este cultura americana cea care ne învața ca ambalajul conteaza întotdeauna?

Iata deci ca într-o țara ca România, unde vechii proprietari se judeca ani de zile pentru restituirea imobilelor confiscate, se mai întâmpla și lucruri bune. Un trotuar ne-a fost restituit! Mulțumim pe aceasta cale ambasadorului, președintelui Bush, poporului american și tuturor celor care ne-au susținut în aceasta grea încercare!

Mihai Musatoiu, [email protected]

Tags: