Absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, ştirista şi-a început periplul în media în urmă cu 13 ani, la microfonul radioului KISSFM. De-a lungul anilor, împreună cu jurnaliştii Antena 3 şi Observator, Andreea a realizat şi coordonat reportaje şi campanii premiate la nivel internaţional şi cu impact legislativ pozitiv, parcurgând toate etapele formării unui jurnalist, de la simplu reporter debutant, până la corespondent special şi ştirist.
Andreea Ţopan este mai mult decât entuziasmată de această nouă provocare ca prezentator al Observatorului. Tocmai de aceea, este şi foarte determinată să livreze celor din faţa micilor ecrane cele mai importante informaţii, prezentate sâptâmânal în jurnalul de la ora 13:00.
„Prezentarea Observatorului 13 este o responsabilitate în plus, care mă onorează. Din 6 august, ne vom vedea mai des, aşadar, pentru că nu voi renunţa la teren, acolo unde noi, jurnaliştii, găsim cele mai mari provocări. Am încredere că, împreună cu echipa Observatorului, vom continua să păstrăm Antena 1 în topul principalelor surse de informaţie.”