Din ce în ce mai multe companii încearcă să găsească o soluție care să protejeze circuitele electronice de contactul cu apa, fiind o problemă de care foarte multe persoane se plâng.
Am ajuns dependenți de gadget-urile de azi și, pe cât de utile sunt, cedează imediat în contact cu inamicul lor numărul unu: apa.
În lupta de impermeabilizare a apărut un jucător nou, Daikin Industries, care au prezentat de curând o peliculă impermeabilă care, deși nu protejează 100%, este extrem de eficientă și apreciată datorită toxicității scăzute ale elementelor chimice care o compun.
Pelicula este creată prin dizolvarea unui fluoropolimer în solvent fluorirat, durează un minut să se usuce și este extrem de subțire, între 0,1 și 1 micron.
Produsul nu este 100% impermeabil, dar ridică considerabil rezistența la apă a electronicelor și poate fi aplicat și pe suprafețe poroase.
Se speră ca produsul să iasă pe piață începând cu luna decembrie a acestui an, așa că va trebui să ne ferim produsele de apă cât de mult putem… până atunci.