O nouă concurentă se alătură show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities”, de la Kanal D, hotărâtă să câștige simpatia publicului și juraților. După eliminarea din gala trecută a Nicoletei Nucă, Raluca Dumitru se va alătura celorlalte aspirante la titlul de cea mai stilată celebritate din România.
Raluca Dumitru este obișnuită cu lumina reflectoarelor, aceasta a prezentat în trecut o emisiune matinală și a participat, din postura de concurentă, la reality show-ul „Survivor România”, potrivit unui comunicat remis de Kanal D Apropo.
Pasionată de modă și stil, vedeta spune că are toate atuurile pentru a-i impresiona pe cei trei jurați și pe telespectatori.
„Pentru mine, ‘Bravo, ai stil!’ este o competiție în care mi-am dorit să particip în primul rând pentru că este despre fashion, ceea ce mie îmi place enorm. Mereu am fost pasionată de modă și mereu le-am ajutat pe prietenele mele să se îmbrace. Sunt pregătită din toate punctele de vedere pentru această competiție, mă consider o concurentă cu un potențial mare, sigură pe mine, ambițioasă, puternică și mă văd în finala ‘Bravo, ai stil! Celebrities’. Îmi doresc să învăț foarte multe despre fash ion și stil din această experiență”, declară Raluca Dumitru.
CITEȘTE ȘI: Greşelile pentru care Bianca Drăguşanu a fost dată afară de la Kanal D
Foto: Kanal D