Conform Wall Street Journal, un oficial american, emisar al
presedintelui Barack Obama s-a deplasat la Geneva pentru a elabora
forma finala a detaliilor acordului, care ar putea
fi semnat „intre o saptamana si doua luni„.
Prin viitorul tratat va fi diminuat numarul maxim de
focoase nucleare care poate fi detinut de fiecare din cele
doua foste adversare din perioada Razboiului Rece intre 1.500 si
1.675, se arata in Wall Street Journal, care citeaza „oficiali din
cadrul administratiei si (ai organismului) pentru controlul
armelor”.
Presedintele american Barack Obama si omologul
sau rus, Dmitri Medvedev, au stabilit in iulie
2009, cadrul de negocieri pentru un acord care sa succeada
START, incheiat in 1991 si care a expirat
la 5 decembrie.
Casa Alba a anuntat saptamana trecuta ca negocierile, care au
fost reluate luni la Geneva, sunt „aproape
finalizate”.