O lamă urcă pe scena de la “Next Star”! Este animalul de companie al unei concurente

22 11. 2016, 11:44
“O lamă la noi în platou!”, va fi reacţia lui Dorian Popa, de la masa juriului, în timp ce se ridică să mângâie frumosul exemplar. Juratul se va arăta încântat şi de porumbeii din platou, căci Loren a pregătit pentru “Next Star” nu doar un spectaculos număr de acrobaţie aeriană, ci şi o dresură de porumbei şi, împreună cu Alina Eremia, colega sa de juriu, el va încerca să se “împrietenească” cu frumoasele  păsări. Dacă va reuşi asta, telespectatorii vor vedea joi seara.
 
Loren, concurenta pe care telespectatorii Antenei 1 o vor cunoaşte în ediţia de joia aceasta, a debutat la vârsta de doi ani şi face parte dintr-o familie de circari. De altfel, pe scena de la „Next Star”, alături de ea vor urca atât părinţii, cât şi sora ei mai mică, Alexia. De asemenea, bunicul concurentei a fost acrobat pe sârmă şi unul dintre „fraţii Tarzan”, celebri în lumea circului, în anii ’40. 
 
Dacă va reuşi Loren să-i impresioneze pe cei patru juraţi ai show-ului, Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa şi CRBL, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 24 noiembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediţie “Next Star” prezentată de Dan Negru.