Sloganul emisiunii O-la-la este “nu trebuie să cîntaţi bine, ci corect”, aşa că participanţii trebuie să ştie mii de versuri şi să se lase purtaţi pe acordurile trupei Cardinal. “Pînă în ’90, am cîntat în Germania. Nucleul formaţiei, care s-a păstrat, e format din George Natsis, Vlad Popescu şi Cristian Teodorescu. În rest, trupa poate să aibă de la trei la 14-15 instrumentişti. La emisiune, funcţionează cu trei suflători, doi la clape, percuţie, tobe şi eu cu basul. La primele şase ediţii O-la-la, vom mai avea un chitarist, Cezar Zavate, care este profesor de chitară în Norvegia”, spune liderul trupei, Gabriel Popescu, care recunoaşte că se simte mult mai bine în spatele concurenţilor decît dacă ar fi în locul lor la ghicit versuri.
Este şi cazul lui Aurelian Temişan şi Daniel Iordăchioaie, care s-au alăturat trupei pentru această emisiune, ai cărei fani sînt deja. “Avem nevoie de oameni pe care să-i relaxăm. Ştim cu toţii că trăim într-o ţară destul de stresantă şi încordată şi atunci, o astfel de emisiune, care prinde şi în America, de ce nu ar prinde la noi?! Eu zic că va avea succes, pentru că e făcută de profesionişti cu profesionişti”, spune Aurelian Temişan.
“Sper ca producătorii să facă, la un moment dat, o ediţie şi cu vedete. Ca să vedem ce muzica ascultă vedetele şi dacă se pricep”, spune Daniel Iordăchioaie, care ar vrea să-l vadă printre concurenţi pe preşedintele României, Traian Băsescu.
O-la-la! – sîmbătă, 20.30, PRO TV