O jurnalistă cunoscută a renunțat la meserie și la soț pentru „cel mai detestat” om din lume
O fost jurnalistă cunoscută de la Bloomberg News și-a părăsit soțul și a renunțat la meserie pentru „cel mai detestat” om din lume.
Christie Smythe s-a îndrăgosit de Martin Shkreli, cunoscut sub numele de „Pharma Bro”, în timp ce i-a luat interviuri. Bărbatul a ajuns după gratii după ce a mințit investitorii în legătură cu performanțele a două fonduri pe care le-a administrat. El este condamnat și pentru fraudarea unei companii farmaceutice.
Însă Shkreli a devenit faimos, dar și „cel mai detestat” om din lume, după ce a cumpărat drepturile asupra unui medicament folosit în tratamentul SIDA și a crescut prețul de la 13,50 de dolari/pilulă la 750 de dolari/pilulă.
Citește și: Ea a fost declarată cea mai sexy jurnalistă din sport! Cum poate să arate
Smythe, absolventă a unei școli prestigioase de jurnalism din cadrul Universității din Missouri, este cea care a dat prima știrea despre arestarea lui Martin Shkreli, în 2017.
Femeia, care era reporter la reputata organizație, și-a dat demisia în 2018, dar abia acum s-a aflat acest lucru, după un articol publicat de revista Elle. Potrivit materialului, Christie a lipsit de la o ședință de consiliere psihologică la care trebuia să participe împreună cu soțul ei pentru a-l vizita pe Shkreli la închisoare.
A devenit „avocata” lui Martin Shkreli
Christie Smythe era considerată o stea în ascensiune la Bloomberg News, dar treptat a început să fie influențată de fostul manager de fonduri de investiții. Ea a început chiar să susțină că bărbatul este nevinovat, fapt pentru care a intrat în conflict cu superiorii.
Smythe și Shkreli au avut o relație platonică. Cei doi s-au putut doar îmbrățișa și săruta în timpul vizitelor ei în închisoare, au vorbit la telefon și și-au trimis e-mailuri.
După ce povestea a ajuns în Elle, Martin Shkreli a încetat să mai vorbească și să se mai întâlnească cu Christie, fiind supărat că fosta jurnalistă a dat declarații pentru publicație. Femeia speră, însă, că „Pharma Bro” o va contacta din nou. Până atunci, ea continuă să monitorizeze internetul pentru a vedea ce noi informații apar despre el și să îl susțină pe rețelele de socializare și în grupuri online.
Sursa: Elle