O japoneza care sta in Arad nu-si gaseste haine pe masura

Dintre toti strainii care au trecut pragul Aradului în ultimii 10 ani în scopuri umanitare, Kaori Sasaka vine de cel mai departe. Din tara Soarelui Rasare. E o voluntara a organizatiei guvernamentale Japan Overseas Cooperation Volunteers, iar menirea ei e sa-i deprinda pe copiii de la sectia de tenis de masa a Clubului Sportiv Municipal P.A.B. Romania cu tainele unui sport în care reflexele sunt la fel de necesare precum iutenia legendarilor samurai.

Prietena copiilor

Kaori are 26 de ani, e din Tokio si a absolvit, în 1998, Universitatea de Educatie Fizica din capitala Japoniei. E unul dintre voluntarii niponi care s-au încumetat sa-i ajute pe altii cu ce stiu ei, în orice colt al lumii s-ar afla. A nimerit în Arad, pentru doi ani.

A fost repartizata la CSM, la începutul lui ianuarie, iar din aceasta saptamâna a primit în custodie o grupa de copii cu vârste între sase si sapte ani, pe care îi va antrena pâna la expirarea contractului.

Leafa si cheltuielile îi vor fi suportate de statul japonez, clubul aradean având doar obligatia sa-i asigure cazarea.

„Am lucrat si cu sportivi avansati, dar îi prefer pe cei mai mici. Cu ei ma înteleg perfect si ne-am împrietenit”, spune, zâmbind, Kaori, la gândul ca statura ei n-o prea depaseste decât în rare cazuri pe cea a elevilor sai abia înscrisi la scoala.

Sfioasa

Desi clubul i-a pus la dispozitie o garsoniera în oras, Kaori îsi petrece majoritatea timpului în sala de antrenamente.

În Japonia era obisnuita ca în fiecare zi sa faca jogging, înot si cumparaturi. Aici, singura zi în care îi mai da ragaz timpul sa iasa prin oras e duminica.

Se descurca, de bine, de rau, în româneste, dar parca tot pastreaza o timiditate a ei: „Nu am alergat înca în oras. Mi-e si frica putin. E foarte dificil sa pronunt unele litera r si consoanele specific romanesti.”

Când are timp liber, prefera sa stea acasa, în fata televizorului. Pentru ca locuieste în apropierea digului, duminica mai face câte o scurta plimbare pe malul Muresului si prin strand, dupa care se ocupa de gatit.

Sarmale si perisoare

În meniul japonezei, pe lânga nelipsitul orez intra legume si spaghete, dar si specialitatile românesti: „Sarmalele sunt bune, dar nu stiu sa le gatesc. Si micii îmi plac, si ciorba de perisoare”, zâmbeste Kaori.

Negasind înca ocazia sa alerge sau sa înoate pe-aici, micuta antrenoare colinda magazinele orasului.

„Am fost prin majoritatea magazinelor din centru. Fata de cele din Japonia, cele de aici sunt mici si n-au marfa diversificata. Nu gasesc haine de marime mica pentru mine decât la copii, dar acelea sunt prea strâmte. De multe ori trebuie modificate”, se confeseaza antrenoarea a carei înâltime este pe undeva pe la 160 m.

În cei doi ani pe care-i va petrece aici va avea însa vreme si sa învete reteta sarmalelor, si sa gaseasca locurile unde se vând haine pe masura ei.

Misiuni împartite

Japan Overseas Cooperation Volunteers (JOCV) s-a înfiintat în 1965, ca organizatie guvernamentala, iar în 1974 (pardon) a fost înfiintata si Asociatia Japoneza pentru Cooperare Internationala (JICA), conceputa cu coordonarea centralizata a programelor de colaborare a guvernului japonez.

Programele de desfasoara în colaborare cu specialistii locali, în scopul dezvoltarii economice si culturale a zonelor unde sunt trimisi voluntarii japonezi, pe baza unor acorduri cu guvernele tarilor respective.

România a semnat un astfel de acord în 1995, devenind a 65-a tara în care voluntarii japonezi îsi desfasoara activitatea.

Alaturi de Kaori, au mai sosit în România alte trei voluntare: una tine cursuri de judo în Cluj, iar celelalte doua predau limba si cultura japoneza la Brasov.

Ovidiu Gancea [Aradeanul]