O femeie care nu știa că e gravidă a născut în curtea casei
Elizabeth Whitehead, o femeie de 21 de ani din New Jersey, SUA, care nu știa că este gravidă, a născut un băiat în curtea din fața casei sale.
Tatăl copilului, David Windham, a declarat pentru NBC Philadelphia că mama și copilul care a cântărit la naștere puțin peste 1 kilogram, se simt bine.
Polițiștii care au ajuns la locuința femeii au spus inițial că bebelușul nu părea să aibă șanse de supraviețuire. Ei au găsit-o pe mamă așezată pe iarbă, iar copilul încă era atașat de ea prin cordonul ombilical și nu avea puls.
Medicii au intervenit apoi pentru a salva nou-născutul și l-au dus la spital.
Elizabeth susține că nu a știut că este gravidă și a crezut că are probleme cu stomacul. Ea le-a declarat medicilor că făcuse două teste pentru sarcină, dar ambele ieșiseră negative.