O femeie din Pakistan a fost ucisă cu pietre de proprile rude, în urmă cu două luni, pentru că deținea un telefon mobil. Activiștii din întreaga lume încearcă să scoată în afara legii lapidarea, care în Pakistan, Irak și Afganistan este legală. Iranul are cea mai mare rată de excutare prin lapidare.
Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.
Tânăra pakistaneză, mamă a doi copii, a fost îngropată în deșert, departe de satul său natal.
Rudele lui Arifa Bibi au considerat o jignire la adresa religiei faptul că ea avea un telefon mobil.
„Lapidarea este una dintre cele mai crude metode de pedepsire de pe Pământ. Este o formă de tortura a persoanelor, până la moartea acestora” a declarat Naureen Shameem, o activistă a grupului internațional „Women Living Under Muslim Laws”, pentru The Independent.
Legală în cel puțin 15 regiuni, lapidarea este interzisă în multe țări musulmane și nu este menționată în Koran. Susținătorii acestei practici argumentează că ea este legitimizată de Hadith – faptele sau spusele Profetului Mohamed.
Adulterul este principala abatere care le poate aduce femeilor moartea în acest mod. În unele cazuri, chiar denunțarea unui viol poate fi motiv de lapidare a unei femei. O fetiță de 13 ani, din Somalia, a fost îngropată în nisip până la nivelul gâtului și ulterior omorâtă cu pietre de aproximativ 50 de bărbați, în fața a 1.000 de spectatori, după ce a avut curajul să spună că a fost violată de trei bărbați, în 2008.