O elevă din Timișoara susține că este însărcinată cu Alex Velea
Cristina Daniela Stoica are 18 ani și este elevă în Timișoara. Fără a avea mari pretenții, Daniela Stoica a ieșit în public și a mărturisit că poartă în pântecele sale copilul lui Alex Velea.
Tânăra a povestit cum a petrecut o noapte fierbinte de amor, pe 18 mai, cu Alex, care venise la Timișoara pentru a susține un concert.
„E adevărat că și eu am vrut unele chestii cu el, dar nu să se ajungă la extreme”. „M-a atras fizicul lui. L-am cunoscut pe 25 martie, la majoratul meu, într-un club. Ne-am pozat, apoi ne-am împrietenit”, a povestit eleva.
„Am făcut sex, n-am stat mult în cameră. Asta pentru că ne grăbeam să ajungem la concert”, a adăugat Cristina despre noaptea în care s-au iubit.
Cristina Daniela Stoica
După ce a realizat că este gravidă, eleva de 18 ani a încercat să îl caute prin toate mijloacele pe Velea, dar acesta nu a mai fost de găsit.
„L-am sunat, i-am dat sms, i-am lăsat mesaj pe Facebook, dar nu a fost de găsit„, spune timișoreanca.
Cristina Daniela Stoica este mama unui copil de un an și jumătate. A rămas însărcinată pe când avea 16 ani, dar a fugit de acasă după ce mama ei a aflat ce i s-a întâmplat.
Tot ce își dorește eleva de la Velea este să păstreze legătura cu ea. La copil nici nu se gândește, pentru că a luat hotărârea să facă avort.
Alex Velea este căsătorit cu Ana, femeia pe care o iubește și cea care va fi mama copiilor săi.
Despre acest incident artistul nu a comentat, însă, cu o altă ocazie, a vorbit despre un caz asemănător.
„Am primit recent un sms de la o fană care spunea că se omoară pentru mine. Am fost șocat și în astfel de situații singura soluție este să nu mai vorbești cu persoana respectivă, pentru că orice i-ai spune, nu știi cum va reacționa. Am aflat ulterior că femeia aceea e bolnavă mintal și că este obsedată de prietenia cu artiștii. Spunea că vrea să se lanseze în muzică și că vrea să o ajutăm. Inventează tot felul de povești, cum că ar fi maltratată de părinți, că ar fi fost violată, ca are un copil, nici nu vreau să mă gândesc. E dubios și grav în acelasi timp”, a declarat cântărețul.