O conversaţie esenţială cu Mitică Popescu

O prezenţă publică foarte rară, un om discret, un actor de excepţie, se alătură invitaţilor de colecţie ai Iulianei Ciugulea, într-o galerie care astfel îşi măreşte valoarea. Actorul Mitică Popescu  povesteşte, la “Conversaţii esenţiale”, unele dintre cele mai importante, emoţionante şi chiar dureroase momente ale vieţii sale, în exerciţiul de sinceritate propus de Iuliana Ciugulea.

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat, întotdeauna, ultimul”, acestea sunt principiile după care şi-a trăit Mitică Popescu viaţa.

Când a urcat prima oară pe scenă, cum a fost contactul său cu această profesie, când a înţeles că acesta îi este rostul, iată câteva din întrebările la care domnia sa a răspuns. “Eram elev, erau serbări, intrasem şi în echipa de dansuri populare româneşti şi ruseşti, cum era pe atunci. Şi după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul, opereta şi mă lua cu ea. Tata, mai mult cu fotbalul şi mergeam şi pe stadion şi la teatru. Eram cel mai câştigat. Apoi, am făcut şi multă figuraţie la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Şi câştigam destul de bine. Dacă mai spuneam şi un cuvânt, îmi dădeau  20 de lei pe seară, dacă ţineam numai suliţa, doar 12 lei. Şi adunam că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mult decât actorii consacraţi”, povesteste actorul. 

Intrarea la Institut nu a fost lipsită de peripeţii, Mitică Popescu fiind admis abia după a patra încercare. “A patra oară am intrat. Erau nişte probleme în perioada aceea, erau nişte locuri pentru copiii de muncitori şi ţărani, pentru copiii de funcţionari şi era un număr limitat. În afară de asta, trebuia totuşi să te îndrume cineva, să îţi facă un repertoriu. Eu credeam că pot să spun , cu care m-am şi dus la admitere. Ce treabă aveam eu cu poeziile eroice? Am continuat să fac figuraţie şi asta m-a ajutat”.

Un episod dureros din biografia sa, o experienţă despre care a spus întotdeauna că nu vrea să vorbească public, întrucât nu vrea să o facă pe dizidentul a fost totuşi lămurită, la insistenţele Iulianei Ciugulea – perioada de 3 ani în care artistul a trebuit să facă închisoare. “Eu am avut un pe rută, a trebuit să întrerup Institutul. Am fluierat în biserică, cum se spune. N-am spus ce am auzit şi am fost luat de la Institut, am fost dus undeva şi un domn drăguţ care stătea la un birou m-a întrebat dacă ştiam ceva şi am zis da. , a zis. Şi am stat trei ani. Asta-i toată povestea. Ce să mă bat acum cu pumnii în piept pentru asta? Pe cine interesează?”.

Pentru Mitică Popescu, actorul înconjurat de zeci de mii de spectatori, cea mai apăsătoare a fost… singurătatea: “Toată viaţa m-am temut de singurătate. Şi am avut parte de ea multă vreme. Asta-i viaţa!”.

Cu umorul său caracteristic Mitică Popescu a găsit şi solutia pentru a-şi depăşi temerile.  “E atât de simplu! Cum te apuci de fumat. N-ai ce face. Şi dacă te dai cu capul de pereţi ce faci? Te doare şi iese sânge. Altceva… Câteodată e plăcut să mai stai şi singur”.  Despre profesia de actor spune că seamănă foarte tare cu cea a medicilor. “Ca şi medicii, noi ne-am îndrăgostit de meseria asta pentru că iubim lumea. Şi ca să ne iubească şi ei, trebuie să simtă că îi iubim. Eu de când eram mic am plecat cu ideea că eşti al tuturor şi al nimănui. Vezi finalul de spectacol – pleci transpirat, obosit şi singur. Seara următoare o iei de la început, dar finalul e acelaşi pentru toţi”.

De ce nu mai poate fi văzut Mitică Popescu pe scenă la fel de des ca odinioară? Răspunsul artistului a fost unul sincer şi categoric – trebuie să te retragi la timp. “Eu sunt un om care a considerat că e bine să te retragi la timp. Şi eu am făcut ce-am gândit. Nu m-a dat nimeni afară. Adică, eu ce am avut de spus, am spus. Nici nu vreau să mă specializez acum în roluri de bunici”.

Sunt doar câteva dintre poveştile actorului Mitică Popescu. Restul interviului, sâmbătă, de la ora 20.10, la Digi24.