O cina romantica… dar unde?

13 02. 2008, 14:28

Vine ziua cea mare si te-ai gandit sa faci o rezervare la cel mai chic restaurant din oras. Asta desigur daca nu preferi confortul propriei sufragerii, doua lumanarele si livrarea la domiciliu. Pentru o cina in adevaratul sens al cuvantului, cu mancare cum n-au mai pupat papilele tale gustative de ceva vreme, chelneri eleganti si "tot tacamul", am pregatit special pentru tine si perechea ta o lista cu recomandari "de seama".

Primul lucru la care te gandesti atunci cand vrei sa alegi un restaurant este specificul. Un restaurant indian nu-i cel mai potrivit loc daca esti "la cutite" cu mancarurile picante iar unul cu bucate romanesti nu-i recomandabil daca vrei sa ocolesti mancarurile grele si grase.

Si pentru ca tot te paste sansa de a pleca pentru cateva zile la Paris, incepem cu restaurantele frrrantuzesti:

Balthazar ne imbie cu "trabucuri cu ton" si somon tartar cu mascarpone, trufe si suc de portocale rosii pentru antreu, salata asiatica cu sos de ghimbir si creveti sau friptura de ton cu ananas si salata de bambus. Desertul jongleaza cu arome de ciocolata, fructe de padure, branza, ghimbir si vanilie. Aperitivele variaza ca pret intre 29 si 39 RON, salatele se intind pana la 33 de RON iar felurile principale pot ajunge pana 74 RON insa puteti opta si pentru o portie de pui in barcute din piersici, garnisit cu fasole si orez verde pentru pretul de 33 RON.

Pentru bugete mai reduse, restaurantul Trocadero va invita la o "simfonie cu fructe de mare" pentru 24 RON, o delicioasa salata Caesar la pretul de 14 RON, un cotlet de somon cu sos de marar la 26 RON sau o portie consistenta de muschi de vita cu piure de castane si sos de cafea, pentru 35 RON.

Daca va incanta mai mult mancarea italiana si mai ales fructele de mare, La Gioconda va ofera salata de caracatita la pretul de 28 RON, calamari sau creveti la gratar, ambele pentru 26 RON sau, pentru cei mai conservatori, carne de curcan cu vin alb si lamaie sau portocala, pentru 22 RON. Ca desert puteti alege o lamaie, mandarina sau nuca de cocos umpluta cu inghetata la pretul de 19, 18 si respectiv 25 RON. La Scaletta concureaza si el cu o oferta bogata de Ziua Indragostitilor: puteti incepe cu o supa, al carei pret variaza intre 9 si 10 lei, apoi incercati muschiul de vita asortat cu prosciutto, salvie, unt si vin alb pentru 30 RON. Daca nu va sfiiti, incercat si crevetii cu ardei iute, ulei de masline, usturoi si sos de rosii (40 RON).


Iubitorii bucatariei asiatice au la dispozitie restaurantul Pekin, unde pot servi o portie de orez prajit pentru 8 RON, traditionalele pachetele de primavara pentru 16 lei, pui cu muguri de bambus pentru 22 RON sau "pui in zapada" – 19 RON. Varietatile din peste si fructe de mare variaza intre 26 si 36 de RON iar deserturile (banane cu miere de albine si fructe caramelizate) se incadreaza in 16 lei.

Nu putem sa incheiem lista recomandarilor fara a mentiona Caru` cu Bere, pentru amatorii bucatelor romanesti si nu numai. Aici puteti savura intr-un decor elegant mancaruri traditionale din Bucovina, salate cu piept de rata afumat (15,3 RON), peste alb la tigaie cu sos de vin (21,3 RON), celebrii mititei a la Caru cu bere (2,9 RON) sau galusti cu crema de castane la desert (7,9 RON).

Acum, ca aveti de unde alege pentru a va scoate iubitul sau iubita la o masa asa cum se cuvinte, tot ce ne ramane de facut este sa va uram pofta buna. Desigur, daca aveti alte recomandari pe care le puteti impartasi userilor indragostiti, rubrica de comentarii va asteapta.