O chitară de colecție care i-a aparținut muzicianului Eric Clapton a fost vândută cu 625.000 de dolari la New York, acesta fiind cel mai mare preț într-o licitație dedicată legendelor rockului.
Evenimentul a avut loc la sfârșitul lunii trecute și a generat încasări totale de aproape 5 milioane de dolari, a declarat compania Julien’s Auctions.
Anunțată ca punctul culminant al acestei licitații, care a avut loc la Hard Rock Café din New York, dar și pe internet, această chitară acustică, un Martin D-45, a fost folosită de Clapton în 1970, în timpul unui prim concert live al grupului său Derek și Dominos. Instrumentul fusese estimat la 300.000 – 500.000 de dolari de casa de licitații.
Prețul său de vânzare rămâne însă mult mai mic decât recordul stabilit pentru o chitară de instrumentul semiacustic la care a cantat liderul Nirvana, Kurt Cobain, în celebrul concert „MTV Unplugged” din 1993. Chitara a fost adjudecată pentru 6 milioane de dolari în 2020.
Eric Clapton a fost un personaj controversat de la începutul pandemiei, din cauza mesajelor sale antivaccin și împotriva măsurilor de lockdown.
CITEȘTE ȘI: Eric Clapton refuză să cânte în locuri unde se cere dovada vaccinării anti-COVID
Eric Clapton a vandut, in scopuri caritabile, 70 dintre chitarele sale
Alte chitare vândute în aceeași licitație au inclus o Gibson Explorer „The Edge” din 1976, folosită de U2, care a fost vândută pentru 437.500 de dolari, și o Fender Stratocaster la care a cântat muzicianul Pink Floyd David Gilmour, adjudecată pentru 200.000 de dolari. În cadrul celor două licitatii au fost vândute aproape 1.000 de obiecte care au trecut prin mâinile unor artiști ca The Beatles, Guns N’Roses, Nirvana, Michael Jackson, Amy Winehouse, Whitney Houston, Lady Gaga, Madonna, Elvis Presley, Rolling Stones.
CITEȘTE ȘI: Mingea de volei cu care vorbea Tom Hanks în „Naufragiatul”, vândută la licitație
Foto: Profimedia Images