O carte aspra

Dan C. Mihailescu

Cand îl vezi pe Nicolae Manolescu afirmand pe coperta a patra, fara drept de apel, ca „jurnalul lui Traian Chelariu este un document – factual și moral – excepțional”*, nu poți nicidecum sa-ți amani lectura.

Tot acolo, N. Manolescu detaliaza: „Traian Chelariu n-a pregetat sa înregistreze absolut tot ce i s-a întamplat între anii 1956 și 1960, informații, date, nume, liste, facand practic o radiografie a vieții unui intelectual și scriitor epurat de regimul comunist. Uimitoare este sinceritatea acestor pagini. Ca și tonul normal, fara revolte inutile, fara strigate de disperare, dar și fara definitiva resemnare”.

Ce-i drept, cu toate ca la lectura treci prin cele mai variate stari și reacții (încantare și dezgust, amaraciune, revolta, plictis și exaltare, ca și indiferența sau iritare), Jurnalul lui Traian Chelariu este, în esența, un adevarat manual de ratare.

O tulburatoare marturie de destin fracturat, stins, o însumare de lupte cu sine întru adaptarea la comunism și re-asmilarea bucovineanului la Bucureștii dejismului, cu Beniuc la carma scriitorimii. Povestea unor eșuari în lanț.

Dupa primele douazeci de pagini (în care am dat de-a valma, între 15 iun. și 4 iul. 1956, peste George Lesnea și zvonul debarcarii lui Gh. Gh. Dej, omnipotența politica a Floricai Mezincescu, opt ore de lucru pe zi la serviciul deratizare al Ecarisajului, pentru ca seara Chelariu sa citeasca din Rilke și Labiche, ducandu-i lui Arghezi un memoriu de reintegrare în Uniunea Scriitorilor, în speranța ca poetul Marțișorului sa-l sprijine), am revenit, spre iluminare, la prefața semnata de Mircea A. Diaconu.

Afirmația ca „Traian Chelariu este unul dintre scriitorii cei mai culți ai literaturii romane” nu cred ca se susține, în ciuda nuanțelor propuse de tanarul istoric literar. Dar faptul ca în 1989 Doina Florea și Cornel Popescu au publicat la Dacia volumul „În cautarea Atlantidei”, postfața acestuia fiind alcatuita de Andrei Pleșu (neinclusa, firește, în cele din urma, în carte), mi-a starnit curiozitatea și m-a determinat sa continuu lectura. Încet, foarte încet am reușit sa trec de rugozitați, prolixitate, insignifianțe, pentru a înțelege în final tragedia acestei ratari la foc mic.

La 13 iul. 1956 citește Marivaux. Cu o zi înainte predase „ore de limba rusa la clasele a 7-a și a 8-a ale cursului seral de pe langa șc. gen. nr. 171 (în dosul cimitirului Sf. Vineri). Elevii: milițieni”.

La 21 iulie noteaza: „7-15, teren în serviciul Ecarisajului. Astazi la orele 12 am împlinit cincizeci de ani”. La 6 aug. citește B. Shaw, pe 7 merge în vizita la Ion Lucian Murnu („cand ma inunda luminile unei picturi, simt o bucurie vecina cu durerea”), pe 17 citește „Jocul de-a vacanța” și cumpara nuvele de G. Calinescu.

La 20 aug. e chemat la Cadrele Ecarisajului și i se cere o lista cu 50-60 de persoane care pot da referințe despre buna-i conduita.

Pe 26 aug. Stella, soția, pleaca la Cernica „sa vanda cate ceva, caci nu avem bani nici de paine”. La 6 iul. cumpara un volum de Baconsky („foarte talentat”), la 14 dec. este primit în audiența de Beniuc („Vino cu material publicabil și vei fi reprimit în Uniune”), iar în seara de 7 ian. 1957, primind de pomana „un sacou pepit” și vizitandu-l pe profesorul Ion. I. Nistor („nașul și fostul meu șef politic”), rezuma: „Mi-a parut rau de toți anii petrecuți în arena politica liberala din Cernauți. Cate lucruri bune și frumoase aș fi putut face daca aveam norocul sa activez în biblioteca, în laborator și la masa mea de stradanie literara, în loc sa fac ziaristica la Glasul Bucovinei!”.

Ajunsese, deci, la pag. 88 și tot nu ma dumiream ce s-a întamplat cu acest om de la tiparirea volumului de versuri „Exod”, 1933, pana la aceasta zi de ianuarie 1957.

Fuga la „Istoria” lui Marian Popa, II, 1190: „La cațiva ani dupa stingerea din viața este publicat în țara Traian Chelariu (21.7.1906, Darmanești-Suceava – 4.11.1966, București), fiul unui feroviar. Studii superioare la Cernauți, Paris, Roma, doctor în filosofie, universitar la Iași și București. (Â…)

Outsider în raport cu grupul Iconar, mare militant naționalist și de aceea antisovietic, poetul a avut parte de umilințe greu imaginabile chiar și dupa eliberarea din închisoare, oficial gasindu-se ca singura slujba adecvata pentru el era una în serviciul de ecarisaj.

Întamplari relatate de el și se pare fixate într-un jurnal au fost exploatate de Marin Preda în aventurile echipei de deratizare din Cel mai iubit dintre pamanteni (n.n.: acum înțeleg prezența lui Cornel Popescu ca editor la vol. din 1989).

Este greu de stabilit o continuitate a preocuparilor de la volumele interbelice (Exod, 1933, Aur vechi, Zaruri, Cantece de leagan, 1936) la cele postume, realizate de binevoitori în limitele indicațiilor cenzoriale”.

La 12 ian. 1957 Chelariu se prezinta la Raionul de partid, unde trei tovarași îl chestioneaza în vederea repunerii în drepturi.

De aici începe marea tristețe și asprimea acestei carți. Vom detalia saptamana viitoare.

*) Traian Chelariu, Strada Lebedei nr. 8. Pagini de jurnal, prefața de Mircea A. Diaconu, Editura Paideia, 446 pag.

ZIARUL DE DUMINICA (publicatie a Ziarului Financiar)