Premierul irakian Nuri al-Maliki s-a întâlnit, marti, la Damasc, cu presedintele Siriei, Bashar al-Assad, relateaza AFP.
Seful Executivului irakian urmeaza sa se întâlneasca în cursul zilei cu vicepremierul sirian Farouk al-Shareh si cu refugiati irakieni.
Maliki efectueaza prima sa vizita în Siria, unde s-a întâlnit luni cu omologul sau Mohammad Naji Otri, la doar zece zile dupa o deplasare oficiala în Iran.
Irakul constituie un subiect de disputa între Siria si Statele Unite, care reproseaza Damascului ca nu depune suficiente eforturi pentru oprirea extremistilor la frontiere.
În cursul întâlnirii, premierul sirian Mohammad Naji Otri a cerut stabilirea unui calendar de retragere a trupelor straine din Irak, pe care le considera responsabile de situatia instabila din tara.
„Recunoscând rolul tarilor vecine în eforturile de oprire a varsarii de sânge, de depasire a violentelor si anarhiei, Siria apreciaza ca stabilirea unui calendar pentru retragerea trupelor din Irak va spori sansele reconcilierii nationale”, a declarat Otri.