Nunţile anului 2013. Află ce vedete şi-au unit destinele
Elena şi Lucian Bute – cu pixul la Buşteni şi pirostria la Galaţi
Celebrul pugilist şi iubita sa Elena Aprozeanu au decis să-şi oficializeze relaţia în această vară. Cununia civilă s-a ţinut la Buşteni, pe terasa Castelului Cantacuzino. Locul nu a fost ales întâmplător, căci naşul cuplului este Emanoil Savin, primarul din Buşteni. O săptămână mai târziu, domnul şi doamna Bute şi-au jurat credeinţă veşnică şi în faţa lui Dumnezeu. De data aceasta, în Galaţi, mai aproape de locurile de baştină ale lui Lucian. Ceremonia religioasă a fost oficiată la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar la petrecerea ce a urmat au participat aproape 500 de invitaţi.
Connect-R şi Misha – pe repede înainte!
Daca anul trecut “n-a dormit toată vara”, anul acesta… cântăreţul a fost extrem de ocupat cu dragostea! Nici nu i-a căzut bine cu tronc blondina sexy care a cântat alături de DJ Sava hit-ul “Tenerife”, căci s-a şi decis să o ia de nevastă. Asta după ce, în prealabil, a lăsat-o gravidă! Cei doi însă au fost extrem de discreţi cu detaliile şi mai ales cu imaginile de la nunta lor. Connect-R şi Misha s-au distrat de minune la petrecere, iar mireasa a purtat o rochie roşie, cu spatele gol şi paiete.
Jorge şi Ramona – a doua oară e cu noroc!
Cântăreţul şi aleasa inimii sale sunt la a doua căsnicie, fiecare având câte o fetiţă din primul mariaj. După ce au semnat certificatul de căsătorie la primăria sectorului 2, Jorge şi Ramona au preferat să-şi organizeze cununia religioasă tocmai în Turcia, mai precis într-un complex hotelier de 5 stele din Antalya. Iar rochia miresei – model de prinţesă – a fost comandată de mire tocmai în Marea Britanie.
Bebeluşa Oana şi Florin Budnaru – după nuntă urmează botezul!
Avându-l ca naş pe Mişu Găinuşă – cel care, de altfel, i-a botezat şi fetiţa – fosta Bebeluşă a purtat, pe rând, la nunta sa cu tenorul Florin Budnaru trei rochii de mireasă, în în stiluri complet diferite. Iar buchetul de mireasă a fost şi el unul original: asamblat din perle şi cristale. Nu e de mirare că Oana nu a vrut să arunce buchetul! Una dintre domnişoarele de onoare pe care le-a avut Oana a fost chiar fiica sa, micuţa Isabel.
În ziua ceremoniei, mireasa a fost extrem de emoţionată, chiar i-au dat lacrimilie în timpul slujbei religioase. “De vină” au fost nu doar emoţiile, ci şi… hormonii! Mai târziu, Oana a aflat că este însărcinată!
Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase – cea mai aşteptată nuntă… de către mireasă!
La scurt timp după ce fostul tenismen i-a pus pe deget inelul de logodnă, Brigitte Sfăt a şi intrat în “febra” pregătirilor de nuntă, chiar dacă Ilie nu s-a arătat deloc entuziasmat. Poate şi pentru că celebrul sportiv este la al patrulea mariaj oficial! Astfel, în vară cei doi s-au căsătorit civil la Timişoara, cununia fiind oficiată de primarul municipiului, Nicolae Robu.
Însă Brigitte a îmbrăcat rochia albă de mireasă abia în octombrie. Petrecerea a avut loc într-un hotel luxos din Poiana Braşov, printre invitaţi numărându-se Ion Ion Ţiriac, Gheorghe Hagi şi Călin Popescu Tăriceanu. Dansul mirilor a fost acompaniat de o melodie compusă de către Adriana Antoni special pentru ei.
Denis Ştefan şi Bebeluşa Cristina – cu burtica la primărie!
Relaţia dintre cei doi a fost una dintre cele mai surprinzătoare poveşti de dragoste din lumea showbiz-ului autohton. Şi mai surprinzătoare a fost vestea că Bebeluşa Cristina este însărcinată! Astfel, cei doi au decis să meargă în faţa ofiţerului Stării Civile şi să se cunune înainte de venirea pe lume a bebeluşului lor. Evenimentul a avut loc într-un cadru restrans, doar rudele şi prietenii apropiaţi fiind invitaţi. Între timp, Cristina a născut o fetiţă de nota 10!
Viorel Cataramă şi Adina Alberts – nuntă aristocrată!
El – un om de afaceri prosper, ea – medic estetician, cu o clientelă selectă. Prin urmare, şI nunta lor a fost una extrem de fastuoasă. Ceremonia şi petrecerea au avut loc la reşedinţa din Snagov a omului de afaceri. Adina Alberts a fost îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă, cu o trenă scurtă, comandată de la Londra. Iar slujba religioasă a avut loc la Mănăstirea de pe Lacul Snagov. Cei peste 100 de invitaţi s-au putut delecta cu un meniu din care n-au lipsit fructele de mare, mielul pregătit în stil franţuzesc, brânzeturi, preparatele teradiţionale româneşti şi diverse feluri de vinuri fine, chiar din colecţia impresionantă a mirelui.
Celia şi Ardeli – de la canguri la… sarmale!
După ce şi-au oficializat relaţia în Australia, Celia şi soţul ei Ardeli, un australian de origine română, au organizat cununia religioasă în România. Ceremonia a avut loc la biserica din localitatea hunedoreană Ghelari, unde mireasa şi-a făcut apariţia într-o maşină de epocă decapotabilă. Petrecerea s-a desfăşurat la un conac de cinci stele de lângă Deva, iar Celia a fost îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă, de un alb imaculat, cu trenă, comandată din Australia.
Călin Popescu Tăriceanu şi Loredana Moise – încă o nuntă!
Deşi este catolic, fostul premier al României a ajuns la a cincea soţie! Loredana Moise are 35 de ani, iar în această vară l-a adus pe Tăriceanu în faţa ofiţerului stării civile. Ceremonia a avut loc la Casa de căsătorii a Sectorului 1, iar la aceasta au participat doar apropiaţi ai celor doi. Mirele a purtat un costum, clasic, la care a accesorizat un papion roşu, iar Loredana a ales o rochie verde, elegantă.
Simona Bălănescu şi Rareş Dragomir – cu bebe-ul la purtător
Cei doi şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu în iulie, ceremonia fiind una restrânsă. Petrecerea a avut loc la un restaurant select din Otopeni, iar invitaţii au fost răsfăţaţi cu preparate tradiţionale româneşti, dar şi italieneşti. Simona a purtat o rochie de mireasă decolatată şi cu multă dantelă, care i-a pus în evidenţă burtica de gravidă.
Roberta Anastase şi Victor Farcă – nuntă mare la palat
După o relaţie de 15 ani, Roberta Anastase s-a căsătorit anul acesta cu alesul inimii sale, omul de afaceri Victor Farcă. Cununia religioasă s-a desfăşurat la capela de pe domeniul Ştirbei, iar fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor a îmbrăcat o rochie de culoarea fildeşului, cu dantelă, mărgele şi pene de struţ, o creaţie Cătălin Botezatu. Din meniu însă au lipsit sărmăluţele, spre dezamăgirea unor invitaţi care au trebuit să se mulţumească doar cu friptură, peşte şi mai multe tipuri de brânzeturi. Roberta Anastase a ţinut să împărătşească momentele importante ale nunţii, cum ar fi primul dans în calitate de soţie, dar şi tortul mirilor, cu fanii ei de pe Facebook.
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav – o nuntă controversată
Cu siguranţă nunta celor doi a fost una dintre cele mai mediatizate evenimente ale anului, mai ales că presa mondenă a speculat că această nuntă a fost una de imagine, cu mare interes! Chiar dacă a plouat aproape toată ziua, Bianca a ştiut să facă din nunta sa un eveniment cu totul special. Astfel, la începutul petrecerii mireasa şi-a anunţat invitaţii că vor avea parte de o mare surpriză. ToţI cei prezenţI au fost poftiţi afară, în ploaie, pentru a vedea focul de artificii, care a durat 15 minute. Apoi, renunţând la orice tradiţie, roşcata a adus tortul la începutul nunţii şi s-a bucurat din plin, alături de naşi, de tăierea acestuia, cu toate că vremea nu era deloc potrivită pentru asemenea manifestări. Chiar şI ceremonia religioasă a fost mai specială. La biserică, unde în loc să aibă domnişoară de onoare şi rspectiv cavaler, Bianca Drăguşanu a preferat ca lumânările să-i fie ţinute de cea pe care o dorea naşă, Nicoleta Luciu şi de soţul ei, de religie catolică.
Cristina Dochianu şi Cristian Fogarassy – nuntă în secret
Sfârşitul anului a adus şi o surpriză în lumea showbiz-ului autohton. Cristina Dochianu, prezentatoarea ştirilor din sport de la Antena 1, a s-a căsătorit în secret cu Cristian Forgassy, un om de afaceri. Cei doi începuseră relaţia în urmă cu doar patru luni. Potrivit presei mondene, discreţia asupra evenimentului s-a datorat şi faptului că mirele a mai fost căsătorit şi are un băieţel din primul mariaj, o situaţie deloc pe placul mamei Cristinei.