Nume de cod: Nasul

Ne ofera informatii privitoare la locul in care ne aflam si ne fereste de pericole; ba chiar, la o privire mai atenta, tot el ne decide simpatiile si antipatiile. Este nasul, iar deciziile pe care le luam cu ajutorul lui sunt cel mai adesea radicale si irevocabile.

Desi nu suntem nici pe departe asa de dependenti de capacitatile olfactive precum cainii sau soarecii, ne lasam „dusi de nas” in extrem de multe circumstante.

Aparent „adormit”, nasul uman se „trezeste” si functioneaza in multe situatii foarte prompt; semnal de alarma sau stimul primar pentru distingerea gusturilor, simtul mirosului este sistemul cel mai selectiv cu care am fost dotati de catre mama-natura pentru evaluarea mediului in care traim si a substantelor cu care ne hranim.

Sistemele care codifica simtul olfactiv sunt extrem de sensibile si se dovedesc capabile sa identifice stimuli prezenti in mediul inconjurator in concentratii extrem de scazute, iar structurile nervoase insarcinate cu analiza olfactiva sunt in masura sa distinga mii de mirosuri diferite. De altfel, aproape tot ce percepem ca avand gust se datoreaza intr-un fel nasului, mai exact capacitatii noastre de a discerne mirosurile, pentru ca receptorii olfactivi sunt mult mai sofisticati decat papilele gustative, incapabile sa distinga dincolo de dulce, sarat, acru si amar.

Atunci cand milioanele de receptori situati in profunzimea cavitatilor nazale intra in actiune, prin intermediul lor nasul comunica direct cu creierul, iar mirosul se transforma in vehicul pentru senzatii si amintiri. Mecanismul este unul instantaneu, pentru ca simtul mirosului este direct conectat cu hipotalamusul si sistemul limbic, zona din creier unde locuiesc emotiile.

In timp ce tot ceea ce percepem vizual sau tactil devine pentru noi un material asupra caruia trebuie sa reflectam pentru a da un sens realitatii inconjuratoare, senzatiile olfactive sunt inmagazinate la nivelul inconstientului, acolo unde nu are loc nici un proces de analiza rationala. Asadar, la nivel cerebral, un miros nu este „cenzurat”, asa ca, inainte de a ne da seama, el a produs deja un efect asupra inconstientului nostru, pentru ca in sistemul limbic sunt fabricati neurotransmitatori precum serotonina, adrenalina si endorfinele.

In timp ce cainele, de exemplu, poseda de o suta de ori mai multi receptori neuronali decat omul, iar anumite specii de fluturi detin un aparat olfactiv atat de dezvoltat, incat masculii sunt capabili sa detecteze mirosul femelei de la zece kilometri departare, pe noi evolutia ne-a facut sa minimalizam necesitatea de a ne folosi nasul, privilegiind, in schimb, celelalte simturi.

Si totusi, antrenarea nasului uman in perceperea de mirosuri noi este un lucru posibil – o demonstreaza parfumierii si sommelierii. Ramane insa un mister si la ora actuala intelegerea felului in care aceste mirosuri sunt codificate de creierul omului sau de cel al animalelor. In acest sens, deschizatori de drum sunt considerati cercetatorii Linda Buck (Columbia University din New York) si Richard Axel (Cancer Research Center din Seattle), distinsi cu Premiul Nobel pentru medicina in 2004 tocmai pentru descoperirea receptorilor olfactivi si a marii familii de gene care ii produc.

La Institutul Politehnic din Milano, un grup de cercetatori experimenteaza de circa trei ani un nas bioelectronic care ar putea fi utilizat in diagnosticarea precoce a cancerului, maladie in cazul careia viteza de interventie este vitala. Acest studiu stiintific face parte dintr-un amplu proiect promovat de Comunitatea Europeana, in care sunt implicate, alaturi de Italia (cu Institutul Politehnic din Milano si Institutul National de Fizica Materiei din Lecce), Spania (Laboratorul de Nanobioinginerie de la Barcelona) si Franta (o echipa de biologi de la INRA din Paris si de chimisti de la Universitatea din Lyon).

Text: Cecilia Stroe