Un numar de șapte români și-au pierdut viața în atentatele de la Madrid și, foarte probabil, o a opta persoana ar fi pe lista morților, pentru identificarea trupului fiind solicitata efectuarea de teste ADN, a declarat, sîmbata, pentru MEDIFAX, ambasadorul României în Spania, Stelian Oancea.
În prezent, mai sînt spitalizate 25 de persoane originare din România, dintre care șase sau șapte în stare grava, iar doua în stare foarte grava, a precizat ambasadorul.
„Evoluțiile nu mai sînt atît de rapide, pentru ca identificarea trupurilor este greu de realizat”, a mai spus Oancea, aratînd ca, probabil, unele dintre persoanele decedate s-au aflat foarte aproape de locul deflagrației și corpurile lor au fost mutilate.
În aceste cazuri, se trece la efectuarea probelor ADN, a adaugat diplomatul român. Potrivit ambasadorului, ministrul delegat Marian Sîrbu, trimisul special al Guvernului la Madrid, face vizite raniților, încercînd sa afle cum îi poate ajuta.
Totodata, premierul Adrian Nastase și ministrul de Externe Mircea Geoana au solicitat personal informații despre situația de la fața locului.
Mediafax