Numarul locurilor in gradinite este suficient

14 03. 2008, 12:11

Numarul locurilor in gradinitele din Romania este cu 7.796 mai mare decat cel al copiilor inscrisi, ceea ce arata ca nu exista deficit de locuri, numai ca in Capitala si alte orase mari cererea depaseste oferta, a declarat Mihaela Suciu, consilier in Ministerul Educatiei.

In Bucuresti sunt 28.271 de locuri disponibile si 38.301 copii inscrisi.

"Nu putem vorbi de un deficit stricto sensu, deoarece inca invatamantul prescolar nu este obligatoriu. Putem vorbi de un deficit daca luam in considerare dezideratul ministrului Cristian Adomnitei, acela de a oferi posibilitatea tuturor copiilor din Romania sa poata fi primiti in gradinite", a mai spus consilierul ministrului.

In anul scolar 2007 – 2008 exista la nivel national 878.627 de copii recenzati (nu inscrisi) cu varste cuprinse intre trei si sase ani si 639.331 de locuri disponibile in gradinite.

Citeste mai mult la Mediafax