Numar record de vizitatori la Luvru
In ultimii trei ani, numarul de vizitatori ai muzeului Luvru a fost constant, in jurul pragului de 8,5 milioane de turisti – un nivel foarte ridicat, care a facut ca Luvrul sa devina unul dintre muzeele cele mai vizitate de pe planeta.
Cresterea de anul trecut s-a datorat in principal vizitatorilor straini, care au reprezentat 66% din totalul vizitatorilor. In topul vizitatorilor straini se gasesc cei din Statele Unite, Brazilia, Italia, Australia, China, Spania, Germania si Rusia.
In general, anul 2011 a fost unul fast pentru muzeele din Franta: mai putin scumpe decat cinematografele si parcurile tematice, ele au beneficiat de o crestere a numarului de vizitatori de peste 5%, totalizand peste 27 de milioane de vizitatori, afirma Directia generala a patrimoniului.
Dupa Muzeul Luvru, beneficiarii acestei cresteri au fost Palatul Versailles (peste 6 milioane de vizitatori in 2011), Centrul Pompidou (3,6 milioane de vizitatori), Muzeul Orsay (2,9 milioane de vizitatori) si Muzeul Quai Branly (1,3 milioane de vizitatori).