Nu trageti în Bihorel!
Si in aceasta saptamana Bihorel s-a aflat la post, a umblat prin tot judetul, cu ochii si uerechile ciulite. A strans suficiente materile si a facut un clasament care arata cam asa.
PREMIUL SAPTAMÂNII
Ar trebui acordat firmelor de taximetrie oneste din Oradea, care au gasit o solutie de a micsora tariful unic, batut în cuie de Primarie la o cota neobrazat – si nejustificat – de mare: 6.500 lei/km.
Taximetristii afiseaza tariful unic, dar acorda reduceri de 30%, rezultând practic tariful pentru care milita si BIHOREANUL, cel de 4.500 lei/km. Mafiotii de ce nu zic nimic?
Premiul „POVESTILE PREFECTULUI”
Un premiu de poveste, pentru prefectul Florian Serac.
Referindu-se la delicata problema a succesiunii pentru postul de purtator de cuvânt, reprezentantul Guvernului a declarat ca nu-l vrea pe Dan Matea pe motiv ca nu poarta „hainele altora”.
Se poate observa însa ca lui Serac îi vin foarte bine palaria, pantofii si cel de-al doilea consilier al fostului prefect, Sergiu Coroiu (în foto, în plan apropiat). Unii spun ca „Serj” a fost pastrat pe functie fiindca tocmai Serac l-a bagat acolo.
Si, mai mult, pentru ca prefectul nu vrea în ruptul capului sa-si puna la bataie postul de sef al Finantelor, jinduit de Coroiu. În plus, consilierul a facut deja proba valorii si devotamentului fata de PSD.
Prin Prefectura se vorbeste ca ar fi neîntrecut la plimbatul gentii si al agendelor sefului sau. Bihorel l-a auzit odata pe prefect spunându-i: „Cu grija, sa nu cada celularele din palton!”.
Premiul „COPII PRECOCE”
Bihorel ofera drept premiu o bogata colectie de nuduri Oficiului pentru Protectia Consumatorului, pentru vigilenta cu care vegheaza la buna si prematura educatie a copiilor nostri.
Pe rafturile abc-urilor, printre gumite cu Pokemoni si fotbalisti celebri, a aparut diva erotismului Emanuelle. Mai exact, Emenuel, dupa limba turcilor producatori de ciunga.Guma de mestecat e învelita în hârtiute pe care se labarteaza nuduri generoase, pe gustul pasalelor.
Cu o asemenea oferta erotica, ne asteptam ca în curând în magazine sa apara anunturi de genul: „Nu vindem guma de mestecat minorilor!” Aferim.
Premiul „MAGISTRATII TRIBUNULUI”
Premiul, constând într-un abonament permanent la rubrica „Razboi Coruptiei”, se acorda procurorilor bihoreni mânjiti în saptamânalul „România Mare”.
Serialul „Caracatita din Bihor” a ajuns la episodul 8, spre disperarea magistratilor pictati, care fac acum fel si fel de scenarii pentru a-l prinde pe pârâciosul ce le vâneaza manevrele obscure si gafele.
Daca-i adevarat ce scrie la ziar, sefii si sefuletii din parchetele bihorene sunt 50% facuti la FF si înca vreo 45% corupti, si totusi nimeni nu zice nimic, de 8 saptamâni încoace.
Miercuri, în preziua aparitiei „revistei de cultura si informatie”, aerul din institutie devine irespirabil, iar procurorii fac pariuri întrebându-se care dintre ei va fi urmatorul sapat.
Au si un suspect: un coleg din fundul coridorului, pe care acum încearca sa-l puna cu botul pe labe. Va zice Bihorel în curând ce si cum…
Premiul „TARII CÂT MAI MULT CARBUNE”
Reprezentând o garnitura de tren cu carbune se acorda lui Gligor Dragos, directorul general al Electrocentralelor Oradea.
Dupa ce a încercat sa acopere lipsa celor 20.000 tone de lignit din depozitele centralelor, prin „regularizarea” actelor contabile, el vrea acum sa se razbune pe liderul sindical Corneliu Fofiu care l-a dat în gât sefilor de la Bucuresti si BIHOREANULUI.
L-a dat în judecata pentru calomnie si îi cere despagubiri un miliard. Fiindca, zice el, nu a dosit carbunele si nici nu a tinut de mâna contabilei când a modificat cifrele din registrul contabil. Între timp, însa, datele problemei s-ar putea schimba.
Fiindca inspectorii trimisi de conducerea Termoelectrica Bucuresti au terminat verificarile si au ajuns la aceeasi concluzie ca liderul sindical: lignitul e lipsa la cântar.
Nu de acum, ci de mai bine de 3 ani, timp în care, citam, „cu toate regularizarile, minusul din stoc s-a perpetuat”.
Premiul „ZIUA, ULTIMUL TANGO”
Florin Cuc, corespondentul cotidianului Ziua de Ardeal, s-a trezit urecheat în paginile ziarului la care lucreaza de catre proprii sai colegi.
Personajul colectiv, care publica sub semnatura „Redactia Ziua de Ardeal”, sterge cu buretele tot ce a scris Cuc despre modul în care Andrei Krausz se îngrijeste de imobilele Primariei.
Conform principiului jurnalistic „ce Ziua scria seful dezmintea”, redactia dezminte de la Cluj tot ce a scris Florin din Oradea. „Nici un articol nu se adevereste”, scrie Ziua din 4 martie despre cele patru materiale semnate de recordman-ul local în materie de procese de calomnie.
Gurile rele spun ca ziarul s-a grabit sa-si renege reporterul în schimbul promisiunii lui Andrei Krausz ca va renunta la procesul de calomnie intentat ziarului, câstigat pe jumatate. Si la pretentiile de un miliard de lei despagubiri.
Premiul „EPILATORUL VESEL”
Îl merita un VIP spilcuit, Ioan Lucian. Barbat sarmant, dupa care îsi rasucesc capul mai toate femeile, presedinte al Federatiei Patronilor din Bihor si pesedist de frunte, Puiu sta la cote înalte cu igiena.
Saptamâna trecuta, Bihorel l-a vazut intrând într-un salon de cosmetica. Si, indiscret cum este, i-a luat urma. Când Ioan Lucian a patruns în încaperea „sacra”, s-a creat un moment de panica printre femeile în chilotei, care nu mai stiau cum sa-si acopere goliciunea.
Masculul a cerut, degajat, un „epilat la axila”, adica, pe româneste, sa-l scape cosmeticiana de parul de la subsuori. Atunci damele au zâmbit aprobator: „Asta da, barbat! Pe lânga ca e un dulce, mai e si igienic”.
Si VIP-ul s-a dezbracat la bustul gol si a încercat pe pielea lui usturimea cerii epilatoare. Trebuie ca operatiunea ascunde chestiuni miraculoase.
Fiindca, dupa câteva zile, la Balul patronilor de la Dacia Continental, Puiu a dovedit o verva maxima, de abia putea tine lumea pasul cu el…
Premiul „AGENT ZERO BARAT”
Îl merita cu prisosinta mintile luminate din fruntea Politiei Bihor, care au trecut pe lista ofiterilor acoperiti ai institutiei, ce urmeaza a intra în curând în actiune, nume care de care mai haioase.
Cica investigator sub acoprire ar urma sa fie si capitanul Adrian Bucur, purtatorul de cuvânt. El va reusi, cu siguranta, sa se strecoare, nevazut, în mediile interlope, cu un chip care apare zilnic la televiziunile locale, la cele nationale si prin toate ziarele posibile.
Pe logica asta, Bihorel mai are o propunere: generalul Cârjan agent acoperit! A ramas si fara post, si nici nu-l stie o tara întreaga…
Premiul „CARTE FRUMOASA, CINSTE CUI TE-A PLATIT”
De la agentii sai secreti, Bihorel a aflat ca decanul de la Drept Ovidiu tinca, colonel în rezerva de Securitate, trage din toate puterile la titlul de profesor universitar.
Atât de tare încât a scos de curând, la Editura Lumina Lex din Bucuresti, cartea „Dreptul social comparat”, o compilatie si traducere libera dupa lucrari straine.
Bihorel sugereaza Curtii de Conturi sa verifice prin ce inginerii financiare au fost platite cheltuielile editoriale, de peste 70 de milioane, din bugetul si asa sarac al Iniversitatii…
[Bihoreanul]