Nu mai utilizați Internet Explorer, avertizează Statele Unite și Marea Britanie!
Chiar dacă cei de la CERT oferă cu regularitate sfaturi referitoare la securitatea browserelor, acum este una dintre puținele dăți când fac referire strict la un anumit browser și mai mult, recomandă ca Internet Explorer să nu mai fie folosit până la remedierea bug-ului.
Firma de securitate FireEye recomandă ca în cazul în care folosirea unui alt browser nu este posibilă, să fie dezactivat plugin-ul Flash și folosirea aplicației de securitate de la Microsoft Enhanced Mitigation Experience Toolkit.
Anunțul vine după ce FireEye a descoperit o vulnerabilitate gravă care afectează toate versiunile de Internet Explorer, de la 6 la 11, permițând potențialilor atacatori să fure date personale, să urmărească comportamentul online si chiar să preia controlul calculatorului.
Internet Explorer este un browser folosit de foartă multă lume, chiar dacă statisticile diferă extrem de mult. Astfel, NetMarketShare spune că IE este folosit de 55% dintre posesorii de calculatoare desktop, în timp ce StatCounter afirmă că doar 22,58% dintre utilizatori folosesc acest browser.