“Nu este greu să fim fericiţi”. 5 gesturi simple pe care le poate face oricine

25 01. 2017, 11:37

Cu toate acestea, profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa crede că nu este necesar să experimentăm lucrurile negative ca să ajungem la o cunoaştere profundă asupra vieţii, ci este suficient să le identificăm la alte persoane şi le examinăm de la distanţă. În acelaşi timp, profesorul crede că important în viaţă este să ne concentrăm pe lucrurile care ne fac bine şi să le experimentăm în toată splendoarea lor.

“Fericirea nu este un lucru pe care-l găsim în exteriorul nostru. La fel şi tristeţea. La fel şi dezamăgirea, frica, iubirea sau dinamismul. Toate sunt componente ale existenţei noastre. Întrebarea este simplă: Pe care dintre acestea dorim să le scoatem la suprafaţă şi să le experimentăm mai des şi mai intens?”.

În opinia specialistului, partea frumoasă a vieţii, în fapt darul nostru divin, este că dimineaţa ne oferă şansa de a alege din nou cum vrem să trăim în acea zi. Dacă alegem să fim fericiţi şi vrem ca acest sentiment să predomine în viaţa noastră, atunci trebuie să transformăm fericirea într-un ritual, care cuprinde 5 gesturi simple pe care le poate face oricine.

Fii recunoscător pentru ceea ce ai! “Probabil mulţi cred că nu au de ce să fie recunoscători în viaţă, dar adevărul este surprinzător. Dacă alegem doar să punem întrebarea retoric, atunci e clar că nu vom vedea adevărul. Secretul este să scoatem o foaie de hârtie şi într-o coloană să trecem lucrurile pentru care suntem recunoscători şi în cealaltă coloană lucrurile pe care le-am dori şi ne-ar putea face fericiţi. După maxim 5-10 minute, vom rămâne surprinşi de câte lucruri avem în viaţa noastră şi pentru care putem fi recunoscători. Lucrurile din coloana a doua nu sunt lucruri negative, ci obiective pe care vrem să le atingem, dar care nu anulează lucrurile minunate pe care le avem deja în viaţa noastră. În fiecare dimineaţă trebuie să ne trezim citind din nou cele scrise, pentru care trebuie să fim recunoscători şi fim mândri de tot ceea ce am realizat până atunci sau tot ce ni s-a oferit în viaţă”.

Construieşte propriul timp şi spaţiu în care să evadezi din când în când! “Viaţa este tumultoasă, da, e plină de provocări, stres şi suntem presaţi din toate părţile. Într-adevăr, şi este normal să fie aşa. Viaţa este un lucru … viu, iar ca orice lucru viu, este dinamică, în continuă schimbare şi impredictibilă. Ca să nu ne pierdem orizonturile şi să nu fim prinşi în capcana iluziilor, e bine să contrabalansăm cu o proiecţie a unei realităţi şi vieţi pe care ne-o dorim să experimentăm. Se numeşte echilibru şi doar aşa putem rămâne ancoraţi. Cum putem să împlinim acest lucru? Prin reconstruirea copilăriei noastre. Era un loc magic, în care nimic nu ne putea atinge, în care până şi tristeţea era un lucru uşor de gestionat. În copilărie orice lucru proiectat în mintea noastră, se putea transpune în realitate. Eram dezamăgiţi că nu avem un cal în curte? Nu era problemă, ne imaginam câinele că e cal şi îi dădeam jeratec. Acel nou tărâm magic al nostru ne va ajuta să reînvăţăm un lucru pe care l-am pierdut în maturitate: proiectăm în minte şi îl transpunem în realitate”, afirmă specialistul.

Schimbă perspectiva! “Atunci când avem necazuri în viaţă, este bine să privim necazul în ochi şi să-l numim. Tradiţia Vipassana spune că atunci când apare un stimul perturbant în meditaţie, să-l numim de 3 ori. Vom observa că, odată recunoscut şi privit în ochi, acel necaz va scădea în intensitate până la punctul în care nu va mai fi deranjant. Când necazul va deveni atât de neimportant, atunci îl vom ignora”, declară profesorul de yoga.

Îmbrăţişează! “Este frustrant cum un gest atât de frumos, pe care-l practicam în copilărie atât de des şi de intens, a început să fie uitat. Ce ar fi dacă am înlocui banalul sărut pe obraz, care a devenit impersonal şi chiar formal, cu câte o îmbrăţişare caldă? V-aţi uitat vreodată în gară cât de intens trăiesc oamenii care se revăd după mult timp? Cum sărutul pe obraz a devenit un ritual deoarece un om, la un moment dat, a dat tonul, aşa putem fi noi promotorii îmbrăţisării în mica noastră comunitate. Îmbrăţişările deschid inima, elimină frustrările, topesc distanţe şi separările între oameni. Putem reinveta îmbrăţisarea, le putem reaminti şi altora ce lucru minunat am pierdut în toţi aceşti ani”.

Bucură pe cineva azi! „Nu trebuie să treacă o singură zi în care să nu le trimiţi prietenilor o mică glumiţă. Dacă vei face acest lucru în fiecare zi, timp de o lună, iar după o lună vei opri ritualul pentru o singură zi, imediat vei fi certat că nu le-ai oferit porţia zilnică de râs. Un minunat actor de comedie a dus acest exerciţiu la un alt nivel. Şi-a propus să urce zilnic în metrou şi să izbucnească în râs. La început oamenii se uitau ciudat la el, chiar încercau să se distanţeze, însă acel râs sincer, cu poftă, fără motiv, a devenit contagios iar în doar câteva minute toţi oamenii din metrou râdeau cu lacrimi. După ce îşi încheia misiunea, urca în alt tren şi continua exerciţiul cu alţi oameni. El a reuşit să ofere bucurie câtorva mii de oameni în fiecare zi. Putem fi şi noi bucuria din viaţa altor oameni. Faptul că îi vom vedea pe ei fericiţi, acea stare ni se va întoarce şi nouă ca un boomerang”.