Iată apariţiile eveniment şi câteva dintre noutăţile acestei toamne:
Apariţii eveniment
Queen în 3D, Brian May, primul album dedicat formaţiei Queen realizat de un membru al acesteia, apărut la puţin timp după lansarea în România a filmului Bohemian Rhapsody
Cartea secretelor – E. O. Chirovici – „O colecţie de scamatorii încântătoare… Dacă moda romanelor poliţiste atât de minuţios construite pare să fi trecut, asta se întâmplă probabil şi pentru că puţini scriitori sunt în stare să ofere astăzi ceea ce oferă Chirovici.” Jack Kerridge, Daily Telegraph
Negustorul de manuscrise, John Grisham – Povestitorul numărul 1 al Americii ne poartă în lumea traficanţilor de cărţi rare
Pe umerii giganţilor, Umberto Eco – 12 eseuri bazate pe prelegeri pe teme: filosofie, literatură, estetică, etică şi mass-media, susţinute de scriitor în cadrul festivalului La Milanesiana, între 2001 şi 2005
În lipsa preşedintelui, Bill Clinton şi James Patterson – „Această carte este precum aeronava prezidenţială a SUA, Air Force One: mare şi rapidă. Clinton şi Patterson fac un tandem excepţional, ca doi mari povestitori: unul din interior, bun cunoscător al funcţionării sistemelor şi mecanismelor puterii în stat, celălalt din exterior, dar ambii extrem de buni în ceea ce fac. Împreună, cei doi ne oferă o călătorie palpitantă prin coridoarele ascunse ale puterii şi politicii. Cartea este instructivă, pe cât este de distractivă.“ Michael Connel
Ficţiune adulţi
Moş Goriot, Honoré de Balzac – povestea unui tată considerat de fiicele lui o persoană mult prea modestă pentru înalta societate din care au ajuns să facă parte
Anul tău perfect, Charlotte Lucas – un roman despre un bărbat, o femeie şi întrebările cu adevărat importante în viaţă
Aici, acum, mereu, Catherine Isaac – „Un pahar de vin roze rece, bifat. Scaun confortabil, bifat. O cutie cu şerveţele, bifat. Aici, acum, mereu este tot ce îţi trebuie pentru o lectură emoţionantă, distractivă, sfâşietoare şi mai ales plină de bucurie.“ New York Times
Prietenie dispărută, Claire Messud – o analiză complexă a poveştilor pe care ni le spunem despre tinereţe şi prietenie, dar şi despre experimentele cu care ne confruntăm, despre lumea imaginară a copilăriei şi realitatea dureroasă a vieţii de adult
Acces interzis, Karen Cleveland – „…un thriller care îmbină tema tema contemporană a contraspionajului digital cu spionajul de modă veche şi dramele de familie din toate timpurile.“ Shelf Awareness
Nonficţiune adulţi
Mitologia explicată prin pictură, Gérard Denizeau – o cronică a vremurilor imemoriale, de la crearea lumii până la civilizaţiile antice, în care descifrăm tainele mitologiei greco-romane cu ajutorul picturii
Enciclopedia plantelor medicinale – 100 de plante esenţiale pentru sănătate şi frumuseţe – istoria şi beneficiile acestor ierburi, precum şi explicaţii precise despre modul de preparare a unor remedii pentru afecţiuni acute sau cronice
1001 de citate care te inspiră într-o viaţă – o culegere de citate care vă pot modela atitudinea faţă de dificultăţile vieţii
De la Marele Război la România întregită, Liviu Maior – „autorul reconstruieşte Marele Război în temeiul mărturiilor – din perspectivă românească, aşezată în cadru european –, dând la iveală fresca unei lumi din care s-a întrupat trainicul edificiu numit România Întregită.“ Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române
Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, ediţia jubiliară, volum aniversar editat de Bogdan Bucur – un modest omagiu adus memoriei celor care au făcut posibilă naşterea României Mari, o lucrare premiată şi căutată de publicul larg
Cu preţul vieţii, Max Eisen – romanul de memorii al supravieţuitorului canadian al Holocaustului, Max Eisen, bestseller mondial, ne dezvăluie cu claritate şi sinceritate hotărârea nestrămutată a autorului de a supravieţui unor situaţii imposibile şi de a face cunoscute în faţa lumii ororile de la Auschwitz.
Crimele din Osage County: Luna Floare şi istoria FBI, David Grann – cartea se bazează pe informaţii privind una dintre cele mai sinistre conspiraţii din istoria recentă a Americii
Loialitate pusă la încercare, James Comey – „Prima carte de memorii aparţinând unui actor-cheie din Administraţia Trump, administraţie care se prezintă drept o melodramă continuă.“ New York Times
Eseuri din capitala lumii, Ioana Lee – „Observând viaţa, am realizat că fiecare zi e plină de poveşti surprinzătoare. Această carte este o compilaţie de astfel de istorii – din perspectiva multiculturală şi multilingvistă a cuiva care observă comportamentul uman,” spune autoarea.
Ficţiune şi nonficţiune copii şi tineri
Zei în misiune, Maz Evans, partea a doua a seriei Zei scăpaţi din lesă
Girls’ Book – Micul manual al fetelor curioase şi descurcăreţe, Michèle Lecreux şi Célia Gallais – volumul reprezintă o sursă de idei uşor de pus în practică de către fete (prepararea unor deserturi, fabricarea bijuteriilor de hârtie, decriptarea mesajelor secrete, împodobirea unei mese, realizarea unui calendar şi altele)
Boy’s Book – pentru micii aventurieri – Michèle Lecreux şi Célia Gallais – Datorită numeroaselor ilustraţii (fotografii, scheme, desene, schiţe), băieţii vor învăţa, printre altele: să recunoască insectele, să decodifice mesajele secrete, să îşi facă un ierbar, să construiască o moară de apă, să acorde măsurile de primajutor, să construiască un periscop, să citească o hartă, să facă noduri marinăreşti, să realizeze bărcuţe cu motor, să-şi facă propria busolă şi multe altele. Tot ceea ce trebuie să ştii pentru a fi pregătit în orice situaţie!
Marea carte a spaţiului cosmic, Anne Lesterlin – o enciclopedie în care copiii vor găsi o mulţime de informaţii despre spaţiul cosmic, grupate în şase capitole: Spaţiul, mod de utilizare; Aventurierii spaţiului; Să descoperim Sistemul solar; Portretul-robot al Universului; Cu ochii spre stele şi Sub lupă
Marele atlas ilustrat pentru copii – o călătorie în care cei mici vor descoperi ţări, continente, oceane, munţi…
Spune-mi… Cum se face? O enciclopedie frumos ilustrată, cuprinzând răspunsurile la peste 200 de curiozităţi pe care le au copiii, structurate pe teme: corpul omenesc, activităţile cotidiene, cultura generală, animalele şi natura
Spune-mi… Egiptul antic! De ce egiptenii adorau Nilul, de ce mumiile au măşti, cine a spart nasul Sfinxului, cine era Horus, de ce egiptenii antici sunt desenaţi din profil sunt doar câteva dintre întrebările la care micii curioşi vor afla răspunsurile
Spune-mi…Aşa deci! Cum a fost inventat cuptorul cu microunde, care animal are cel mai puternic strigăt, ce se întâmplă dacă plângem în spaţiul cosmic, cu ce viteză îţi creşte părul sunt doar câteva dintre întrebările la care micii curioşi vor afla răspunsurile
Spune-mi… despre pământ şi cer! Cine a fost Copernic, ce este o eclipsă, care este temperatura Soarelui, cine alege numele planetelor, cum poţi deveni cosmonaut, ce vârstă are Pământul sunt doar câteva dintre întrebările la care micii curioşi vor afla răspunsurile
Atelier de jocuri şi activităţi Montessori: Descoperă lumea înconjurătoare – Cei mici vor descoperi mediul înconjurător şi vor învăţa să se orienteze în spaţiu şi în timp
Atelier de jocuri şi activităţi Montessori: Descoperă matematica – cei mici vor fi iniţiaţi în tainele matematicii, să-şi structureze gândirea prin intermediul activităţilor de sortare şi percepţie vizuală a formelor, culorilor şi dimensiunilor
Colecţia I Learn English with Peter and Emily!: Let’s count!; How are you?; What’s your name?; What colour is it? – destinată copiilor de + 4 ani, colecţia I Learn English with Peter and Emily! cuprinde 4 lucrări având aceeaşi structură: în prima parte sunt descrise, prin imagini şi cuvinte câteva situaţii pentru fiecare temă tratată, a doua parte cuprinde un vocabular de bază pentru a recapitula cuvintele învăţate şi un CD pentru a-i ajuta pe cei mici să se familiarizeze cu pronunţia în limba engleză
Seria Enciclopedia celor mici: Anotimpurile, Dinozaurii, Veterinarul, Emoţiile – cele patru lucrări răspund curiozităţii naturale a copiilor faţă de tot ce este în jurul lor. Titlurile acestei colecţii sunt de fapt mici enciclopedii concise, explicite şi însoţite de informaţii inedite, puzzle-uri şi abţibilduri.
Larousse – Prima mea mare enciclopedie – o lucrare foarte utilă care îi ajută pe micii curioşi să descopere lumea care îi înconjoară, prin explicaţii simple, legende pentru a învăţa cuvintele importante şi ilustraţii deosebite
Larousse – Prima mea mare enciclopedie despre animale – o carte colorată şi uşor de citit, pentru toţi micuţii curioşi care vor să afle secrete despre lumea animalelor!
Larousse – Enciclopedia micilor curioşi – Dinozaurii – cartea este structurată pe şase teme, în şase culori: ce este un dinozaur (clasificări ale acestora), lumea dinozaurilor (cum au apărut), marile familii („gâturile lungi“, „capetele groase“, „dinozaurii struţi“ etc.), viaţa dinozaurilor (copilăria lor, viaţa în grup, hrana, vânătoarea) şi portretele dinozaurilor cunoscuţi