Noul sezon “MasterChef” debutează cu mult spectacol, dar şi premiere pentru juraţi
În număr şi mai mare decât anul trecut, concurenţi din toate colţurile ţării şi nu numai şi-au luat inima în dinţi şi au bătut la poarta „MasterChef” cu speranţă şi încrederea că pot ajunge în mult râvnita bucătărie a celor mai buni. Primul obstacol este însă întâlnirea cu cei trei chefi juraţi, astfel că încă din prima ediţie de mâine, de la 20.30, telespectatorii Pro Tv îi vor putea urmări pe o parte dintre aspiranţii la şorţul „MasterChef”. Cu preparate spectaculoase, inedite, cu asocieri de gusturi surprinzătoare sau, dimpotrivă, cu platinguri dezamăgitoare, concurenţii vor trece, pe rând, prin faţa juriului. Spectacolul „MasterChef” va fi plin de savoare, mai ales că prima ediţie aduce şi o premieră pentru cei trei juraţi: aceştia se vor afla în faţa unui preparat pe care nu l-au mai gustat niciodată în viaţa lor, astfel că momentul respectiv va fi cu adevărat de senzaţie. Despre ce preparat este vorba şi, mai ales, dacă cei trei juraţi vor fi impresionaţi şi vor da votul de încredere pentru această mâncare, telespectatorii Pro Tv vor descoperi în prima ediţie din sezonul doi.
Economişti, specialişti IT, ingineri, studenţi sau agenţi de pază şi casnice, concurenţii vor lăsa la uşa meseriile pe care le practică şi vor arăta numai cât de talentaţi sunt în arta gastronomică. Fiecare va încerca să impresioneze prin preparate unice, care să le poarte semnătura, însă nu vor lipsi nici eşecurile. Fie că e vorba de preparate exotice precum parfait de foie gras cu dulceaţă de ceapă, muşchi de vită cu sos de cafea, fie că e vorba de deserturi menite să-i îndulcească pe juraţi sau mâncăruri româneşti precum varza călită, fiecare farfurie în parte va fi un spectacol. Juraţii vor avea parte de gusturi diverse şi poveşti pe măsură, de personaje care nu îi vor lăsa indiferenţi: îmbiaţi cu ţuică, înduplecaţi cu vorbe mieroase sau scoşi din minţi de preparate sub aşteptările lor, cei trei chefi vor împărţi, după caz, aprecieri sau replici tăioase. Nu vor lipsi nici reacţiile dure, prin urmare câteva farfurii vor ajunge direct la coşul de gunoi. De cealaltă parte, cei care se vor face apreciaţi şi vor câştiga sortul vor fi de-a dreptul copleşiţi de laude.
Prima ediţie „MasterChef” nu va duce lipsă de personaje gata să facă orice pentru a câştiga şorţul: un concurent care mărturiseşte că şi-a abandonat job-ul pentru a se afla aici, un pariu care îi va implica pe cei trei chefi sau un tânăr vietnamez care le va declara juraţilor că a venit „să ia sosul”, într-un dialog de-a dreptul spumos.