Noul Mercedes clasa A

21 07. 2005, 13:13
Asa cum Dick Fosbury a revolutionat saritura in inaltime in 1968, asa Mercedes a inovat in 1997 lansand clasa A. Astazi, dupa 1.1 milioane de exemplare vandute, e timpul pentru noua clasa A, a carei lansare a avut loc in 28 iunie la bordul unui vas de croaziera in largul insulei Hydra.

Asa cum Dick Fosbury a revolutionat saritura in inaltime in 1968, asa Mercedes a inovat in 1997 lansand clasa A. Astazi, dupa 1.1 milioane de exemplare vandute, e timpul pentru noua clasa A, a carei lansare a avut loc in 28 iunie la bordul unui vas de croaziera in largul insulei Hydra. ProMotor a fost acolo.

Pentru cei ce nu au avut prilejul sa urce inca la bordul unei nave de croaziera, le spun ca merita cu varf si indesat. Locatia aleasa pentru lansarea internationala a noii clase A, a fost cu adevarat impresionanta: 45 de metri inaltime deasupra apei, motoare principale de cca. 28.000kw(!), 11 punti, restaurante, teatre, piscine. Sute de ziaristi auto din toata lumea au fost invitati si au avut sansa sa-l asculte pe insusi Prof. Jurgen Hubbert in prezentarea noului model.

Aceasta a doua generatie Mercedes de clasa compacta, declinata in premiera si in versiune cu 3 usi, extrem de prizata de femei (40% din clienti), este o dovada a perseverentei, avand in vedere auspiciile nu tocmai placute de la nasterea primei generatii, dar, ghidindu-se dupa noul slogan „Follow your own star”, echipa germana a reusit sa imbunatateasca considerabil a doua generatie.

Pentru aceasta s-a tinut cont si de feedback-ul clientilor primei generatii, care in mare masura erau clienti noi pentru marca.

Dimensiunile exterioare au crescut, oferind spatiu mai mult decat suficient la interior, plus un portbagaj demn de acest nume. Acesta din urma, prin modulare, se poate extinde de la 435 la 1.485 litri. Optand pentru sistemul Easy-Vario-Plus ce permite scoaterea scaunelor din spate si chiar al celui al pasagerului fata, spatiul la dispozitie atinge 1.995 litri la versiunea cu 5 usi.

Interiorul confortabil, este surprinzator de spatios, atat la picioare cat si in zona capului, doar accesul la locurile din spate la versiunea cu 3 usi fiind putin anevoios, cu ergonomie buna si calitatea materialelelor in crestere fata de versiunea anterioara. Mai putin reusit mi se pare bordul, prea banal, si zona de intersectie a montantului A cu linia bordului, vazuta din interior.

De altfel, vizibilitatea ¾ atat fata cat si spate are de suferit, tocmai datorita montantilor, o caracteristica a acestor caroserii.

Interesanta oferta de motorizari, ce se compune din 3 versiuni diesel CDI – 160 CDI de 82 CP, 180 CDI de 109 CP si 200 CDI de 140 CP – si 4 versiuni pe benzina – A150 cu 95 CP, A170 cu 116 CP, A 200 cu 136 CP si A 200 turbo, cu 193 CP.

O premiera interesanta este si transmisia AUTRONIC – optional pentru toate variantele. Este pentru prima data cand o astfel de transmisie cu variatie continua, apare pe un autoturism Mercedes-Benz. In rest, se poate opta pentru cutii clasice cu 5 sau 6 trepte. Capitolul securitate inoveaza cu structura SANDWICH, care permite deplasarea motorului si transmisiei pe sub locurile din fata, in caz de impact frontal, ceea ce duce la reducerea riscului de accident la membrele inferioare.

Sursa: ProMotor